Skip to content
Politică

Kelemen Hunor, semnal de alarmă pentru Opoziţie: Întârzierea moţiunii de cenzură dă şanse PSD să formeze o nouă majoritate

Inquam Photos / Raul Stef

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, avertizează că întârzierea depunerii moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă oferă timpul necesar PSD pentru negocieri şi formarea unei noi majorităţi. UDMR va vota moţiunea de cenzură, a anunţat liderul formaţiunii maghiare.

Este prima dată din 2017 până în prezent când o moţiune de cenzură poate trece. Cred că cei care au anunţat că depun moţiune de cenzură au pierdut deja o săptămână. Dacă mai pierd o săptămână s-ar putea să fie o surpriză mare, să existe o reorientare, fiindcă aşa e în Parlamentul României de 30 de ani, aşa e în politica românească, şi să se trezească că are majoritate Guvernul. Orice temporizare a depunerii moţiunii de cenzură va lăsa senzaţia că nu se doreşte preluarea guvernării de către opoziţie. Nu e bine, pentru că în acest moment ar fi bine să se găsească o nouă formulă de guvernare„, a declarat Kelemen Hunor, miercuri, la Parlament.

Ludovic Orban a anunţat luni că PNL amână depunerea moţiunii de cenzură până la strângerea a 234 de semnături din partea Parlamentarilor, ca o garanţie a noii majorităţi din Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *