Kievul respinge acuzaţiile Rusiei privind existenţa unei legături între atacatorii de la Moscova şi Ucraina

Sursa foto: AP Photo / Efrem Lukatsky

Kievul a negat din nou sâmbătă orice legătură cu atacul mortal de vineri din apropiere de Moscova, soldat cu cel puţin 115 morţi şi revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), după ce serviciile speciale ruse au susţinut că atacatorii aveau contacte în Ucraina şi încercau să fugă acolo când au fost arestaţi, relatează AFP.


„Ne-am aşteptat ca versiunea oficialilor ruşi să fie ‘pista ucraineană'”, a scris consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak pe reţeaua de socializare X.

„Declaraţiile serviciilor speciale ruse cu privire la Ucraina sunt absolut de neconceput şi absurde. Ucraina nu are nicio legătură cu incidentul”, a precizat el.

 

Numărul victimelor în urma atacului de vineri seară de la periferia Moscovei a crescut la 115 morţi, iar printre ei se numără şi trei copii, a anunţat sâmbătă Comitetul de Anchetă din Rusia.

Numărul răniţilor este de cel puţin 100, iar autorităţile au făcut apel la populaţie să doneze sânge şi au deschis în acest sens mai multe centre de colectare, potrivit DP

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: