Iohannis a promulgat legea prin care angajaţii din domeniul feroviar riscă închisoare

Sursă foto: CFR Infrastructură
Sursă foto: CFR Infrastructură

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care modifică art. 331 din legea 286/2009 privind Codul penal. Astfel, Astfel, părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, prevede actul normativ.

De asemenea, angajaţii din domeniul feroviar cu atribuţii în ssiguranţa circulaţiei mijloacelor de transport care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive primesc tot între 2 şi 7 ani de închisoare, iar cei care provoacă accidente pe calea ferată, din cauză că sut băuţi sau sub influenţa drogurilor primesc o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Actul normativ ca obiect de reglementare completarea art. 331 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării refuzului ori sustragerii angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.

„Art. 331. Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului ori a altor substanţe sau refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice:

(1) Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către un angajat având atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive”.

Citește mai mult AICI

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: