Skip to content
Politică

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care organizatorii de evenimente sunt incluşi în schema ajutoarelor de stat pentru HoReCa

Inquam Photos/Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care organizatorii de evenimente sunt incluşi în categoriile prevăzute pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale.

OUG respectivă stabileşte „cadrul legal cu privire la instituirea unei scheme de ajutor de stat privind acordarea de finanţare din fonduri publice naţionale şi/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19”, conform legii promulgate.

Sunt acordate ajutoare de stat unui număr de aproximativ 74.000 de beneficiari.

„Aceste ajutoare pot fi cumulate cu alte măsuri de sprijin acordate în baza secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91 I/01), cu modificările şi completările ulterioare, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 1.800.000 euro, precum şi cu ajutoare acordate în temeiul altor secţiuni ale comunicării, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile specifice ale acesteia cu privire la cumul”, mai indică actul normativ.

Conform sursei citate, „beneficiari de ajutor de stat sunt structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, structuri de alimentaţie înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenţii de turism licenţiate, ghizii de turism atestaţi şi organizatorii de evenimente, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi care primesc ajutor de stat, conform acestei scheme, deţinute de sau organizaţi ca întreprinderi înfiinţate în baza Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, a OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr.301/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016”.

Prin urmare, „Beneficiarii prezentei scheme sunt agenţii de turism licenţiate care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentaţie care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630, organizatorii de evenimente care desfăşoară activităţi conform codului CAEN 8230 şi care sunt înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României, precum şi ghizii de turism care desfăşoară activităţi conform codului CAEN 7990. Activităţile sunt eligibile dacă sunt desfăşurate în baza unor licenţe de turism, certificate de clasificare, autorizaţii de funcţionare sau atestate de ghid de turism valabile”, potrivit sursei citate.

Din grantul acordat, beneficiarii pot achita obligaţii fiscale şi alte creanţe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat şi până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăţi, stipulează proiectul.

„Beneficiarii schemei de ajutor de stat au obligaţia menţinerii activităţii pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 6 luni sau 12 de luni de la data primei plăţi, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activităţii comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 de luni de la data primei plăţi”, potrivit unui alt amendament.

Pe 22 martie, Senatul a adoptat propunerea legislativă, în calitate de prim for sesizat, iar pe 19 mai a fost votată decizional de către Camera Deputaţilor.

Preşedintele Iohannis a mai semnat următoarele decrete, conform Administraţiei Prezidenţiale:

„- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID 19, precum şi privind unele măsuri fiscale.

– Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 197/2020 privind unele măsuri în domeniul asistenţei medicale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

– Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Tudorie Stănică din Ministerul Apărării Naţionale.

– Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului între România şi Regatul Haşemit al Iordaniei privind extrădarea, semnat la Amman la 4 aprilie 2021”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *