Skip to content
Politică

Klaus Iohannis: Aderarea cât mai rapidă la OCDE constituie o prioritate pentru România

Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că aderarea cât mai rapidă la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este o prioritate pentru ţara noastră, în contextul primirii, vineri la Palatul Cotroceni, a secretarului general al OCDE Mathias Cormann, transmite Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a salutat decizia recentă a Consiliului OCDE pe tema extinderii organizaţiei, care deschide calea începerii negocierilor de aderare a ţării noastre la OCDE, şi a mulţumit secretarului general şi statelor membre pentru susţinerea arătată, conform comunicatului de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că vizita secretarului general al OCDE în România, prima de la anunţarea acestei decizii, reprezintă un mesaj politic cert de recunoaştere a eforturilor şi angajamentului ţării noastre în acest proces de modernizare şi consolidare, mai indică sursa citată.

„Preşedintele României a arătat, de asemenea, că decizia Consiliului OCDE constituie un moment istoric aşteptat de partea română, care confirmă angajamentele ţării noastre în sfera principiilor democraţiei, economiei de piaţă şi multilateralismului„, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

A fost reliefată cooperarea de durată dintre România şi OCDE. În context, preşedintele Iohannis a reconfirmat obiectivul de continuare a colaborării strânse cu structurile organizaţiei, pentru implementarea reformelor necesare şi promovarea unei dezvoltări economice sustenabile pentru România. Printre domeniile de interes, şeful statului a evocat excelenta colaborare cu OCDE în sfera educaţiei, exprimând încrederea dezvoltării pe mai departe a cooperării pe acest palier important, în cadrul proiectului „România Educată”.

La rândul său, Mathias Cormann a felicitat România pentru decizia favorabilă vizând deschiderea negocierilor de aderare, arătând că ţara noastră se numără printre cei mai activi parteneri ai organizaţiei. Totodată, în perspectiva aderării la OCDE, el a exprimat disponibilitatea organizaţiei de a sprijini partea română în atingerea obiectivelor stabilite, de consolidare instituţională şi de dezvoltare economică şi socială.

Mathias Cormann efectuează o vizită la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *