Skip to content
Coronavirus

Klaus Iohannis: Am intrat în cea mai grea etapă. Urmează săptămâni foarte dificile. Apel pentru românii din diaspora

Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis, vineri, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, a anunțat că România a intrat de câteva zile în cea mai grea etapă a perioadei generată de coronavirus.

Președintele a făcut un apel la românii din diaspora, cărora le-a transmis să nu vină anul acesta de sărbători acasă pentru a limita riscul de răspândire a virusului COVID-19.

„Am intrat de câteva zile în cea mai grea etapă a perioadei generată de coronavirus. Urmează săptămâni foarte dificile care vor fi critice pentru sistemul medical din România. Vor veni momente cu o mare încărcătură emoțională care ne vor testa responsabilitatea și solidaritatea. Nimeni nu va fi cu adevărat în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță.

Apel la românii din diaspora: nu veniți anul acesta acasă de sărbători. Anul acesta vom fi alături de cei dragi de la distanță. Vom face aceste sacrificii dureroase pentru a fi din nou împreună mai târziu. Pentru milioane de credincioși este o dramă să nu poată în biserici, dar această perioadă va trece”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Redăm integral mesajul președintelui:

„Am intrat, de câteva zile, în cea mai grea etapă a acestei complicate perioade generate de epidemia de coronavirus. Este o etapă pe care, prin măsurile restrictive luate din vreme, am reușit să o întârziem cât mai mult timp posibil. De acum înainte, urmează săptămâni foarte dificile, care vor fi critice pentru sistemul de sănătate din România.

Este esențial să fim toți conștienți de acest lucru, pentru că vor veni momente cu o mare încărcătură emoțională, care ne vor testa solidaritatea și unitatea.

Avem deja de deplâns 116 morți. 116 semeni de-ai noștri și-au pierdut viața răpuși de acest virus.

Oare câte victime va mai face epidemia? Nu știm! Dar știm sigur că depinde de noi să avem cât se poate de puține!

Dacă nu respectăm cu strictețe toate măsurile impuse de autorități, pierderile de vieți omenești vor din ce în ce mai multe și cazurile grave, care necesită tratament medical intensiv, se vor înmulți.

Pandemia care afectează întreaga lume este una severă și fiecare zi este o cursă contra cronometru pentru a salva viețile semenilor noștri. Trebuie să câștigăm această bătălie, o luptă pe viață și pe moarte, și de aceea măsurile de distanțare socială deja implementate trebuie să rămână în vigoare până când pericolul provocat de acest virus va trece. Nimeni, vă spun, nimeni nu va fi cu adevărat în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță!

Dragi români,

Se apropie cu pași repezi cele mai importante sărbători creștine.

Sunt sărbători ale luminii, ale comuniunii, ale solidarității și bunătății, pe care oamenii le celebrează în mod firesc an de an alături de familie și de cei apropiați. De data aceasta însă, Învierea Domnului găsește întreaga omenire într-un moment de criză profundă, în plină epidemie provocată de un virus ucigaș.

Fac un apel către românii din Diaspora, un apel necesar, dar care mă umple de tristețe: dragii mei, nu veniți anul acesta acasă de Sărbători. Este foarte important să înțelegeți, oricât de greu ar fi, că revenirea în țară, în sânul familiei, poate fi extrem de periculoasă atât pentru voi, cât și pentru cei la care țineți atât de mult.

Anul acesta vom fi alături de cei dragi, dar de la distanță, pentru că este singurul mod prin care ne putem exprima afecțiunea față de cei pe care îi iubim fără a le periclita viața și sănătatea. Vom face astăzi aceste sacrificii dureroase pentru a putea fi din nou împreună mai târziu.

Pentru milioane de credincioși este o dramă reală să nu poată merge de sfintele sărbători la Biserică, dar aveți încredere, această perioadă dificilă va trece și ne vom reuni în bisericile noastre cu și mai multă credință.

Acum însă nu există nicio altă cale de vă proteja pe voi și pe apropiații voștri decât aceea de a sta acasă, de a respecta cât mai mult regulile de distanțare socială. Aceasta este cea mai puternică și plină de dăruire manifestare a dragostei creștinești și a iubirii aproapelui.

Sacrificiile pe care le facem fiecare dintre noi ajută enorm la limitarea răspândirii infecției. Prin atitudinea responsabilă, facem un pas important către momentul în care viața noastră va reveni la normal. Cu toții ne-am dori să existe soluții mai ușoare pentru a împiedica răspândirea coronavirusului, dar, în acest moment, ceea ce știm și noi, și toate țările care se confruntă cu același dușman invizibil, este că doar păstrarea distanței față de ceilalți stopează transmiterea infecției.

Vreau să fac un apel special și către forțele de ordine, inclusiv cele din punctele de trecere a frontierei. Misiunea voastră este de a-i proteja pe cetățenii României și aceasta înseamnă, în aceste zile, să asigurați cu fermitate respectarea legilor și a ordonanțelor militare. Fiți vigilenți! Intervenția voastră rapidă și fermă poate salva vieți! Contez pe voi să vă onorați cu responsabilitate această datorie și vă mulțumesc pentru sacrificiile pe care le faceți!

Dragi români, doar respectând cu strictețe, riguros, regulile îi ocrotim pe cei apropiați și le protejăm sănătatea concetățenilor noștri. Este imperativ să stați acasă și să limitați deplasările doar la cele strict necesare!

Atunci când mergeți la cumpărături sau sunteți într-un spațiu public, păstrați distanța de cel puțin doi metri față de ceilalți! Nu vă îmbrățișați cu prietenii, nu dați mâna, evitați orice contact direct! Spălați-vă pe mâini când vă întoarceți acasă! Aceste măsuri simple devin, în aceste zile, literă de lege! Nu vă abateți de la ele, respectați-le pentru a rămâne în siguranță!

Autoritățile fac toate eforturile pentru a trece cu bine peste această perioadă critică, dotează spitalele cu tot ceea ce este necesar pentru tratarea pacienților cu COVID-19, dar nu în spitale vom stopa epidemia. Răspândirea virusului are loc în comunitate, atunci când unii oameni nu vor să înțeleagă că de respectarea acestor reguli simple depinde cât de repede vom reuși să ne întoarcem la normalitate.

Fără solidaritatea, fără unitatea cetățenilor, fără implicarea fiecăruia dintre noi nu vom reuși. Ca o adevărată familie care are grijă de fiecare dintre membrii săi, vom câștiga această bătălie, așa cum ne-am mobilizat și am izbândit și în alte momente critice la care a fost supusă națiunea noastră de-a lungul istoriei.

Vă mulțumesc și vă doresc tuturor multă sănătate!”.

445 de noi cazuri de coronavirus în România

Bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns la 3.183 vineri, cu 445 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore, conform Grupului de comunicare strategică.

Anunțul privind numărul de îmbolnăviri a fost făcut inițial de ministrul Sănătății. Astfel, potrivit ministrului, în România au fost confirmate 3.183 de cazuri de coronavirus. Conform unui studiu al INSP până în 24 martie, din 10 martie trendul a devenit ascendent, a spus Tătaru.

DETALII AICI: Ministrul Sănătății anunță că România are trei focare de infecție: Suceava, Arad și Deva

1 comentariu la “Klaus Iohannis: Am intrat în cea mai grea etapă. Urmează săptămâni foarte dificile. Apel pentru românii din diaspora

  1. La momentul de fata, toti parlamentarii, chiar si preaedintele, inclusiv militieni si jandarmi meritati pusi in fata poporului si sa luati bataie de la fiecare persoana in parte, pentru toate abuzurile ce le faceti, toate amenzile fara rost, asta doar ca profita,ti ca sunteti la putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *