Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, miercuri, că atacurile continue ale Rusiei împotriva infrastructurii civile de pe Dunăre, în apropierea României, sunt inacceptabile.
„Atacurile continue ale Rusiei împotriva infrastructurii civile de pe Dunăre, în apropierea României, sunt inacceptabile”, a scris, Klaus Iohannis, miercuri, pe Facebook.
Preşedintele a adăugat că „acestea sunt crime de război şi continuă să afecteze capacitatea Ucrainei de a-şi trimite produsele alimentare către cei care au nevoie, în lume”.
Rusia a atacat cu drone portul Izmail, aflat foarte aproape de România, şi depozite de cereale din regiunea ucraineană Odesa, scrie news.ro.
De asemenea, capitala Kiev a fost vizată de un atac masiv cu drone, dar toate au fost doborâte, provocând însă unele pagube materiale.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News