Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, că avem responsabilitatea să prevenim şi să combatem mentalităţile şi comportamentele antisemite, rasiste sau xenofobe, să cultivăm respectul, înţelegerea şi toleranţa în societatea noastră iar educaţia rămâne, fără îndoială, cel mai puternic instrument prin care pregătim copiii pentru această misiune.
”Aducem astăzi un pios omagiu memoriei tuturor celor care au pierit şi au suferit în timpul Holocaustului, precum şi supravieţuitorilor acestei file negre din istoria umanităţii. Departe de a fi doar o evocare a dramei teribile care a marcat milioane de oameni, comemorarea de astăzi este un proces de învăţare, o sumă de lecţii despre monştrii pe care îi poate naşte ura, dar şi despre triumful vieţii în faţa morţii. În urmă cu 79 de ani, lumea devenea martoră a dovezilor incontestabile privind crimele îngrozitoare care s-au petrecut în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În ianuarie 1945, cei care au avut puterea să supravieţuiască erau eliberaţi din lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, dezvăluind astfel amploarea ororilor la care au fost supuşi”, a transmis preşedintele în mesaj.
Şeful statului a arătat că ”Holocaustul a reprezentat o crimă abominabilă, concepută după un plan malefic ce urmărea să şteargă, în mod brutal şi sistemic, întreaga existenţă a populaţiei evreieşti”.
”Şase milioane de oameni au pierit, iar fiecare victimă reprezintă mai mult decât o statistică. În spatele cifrelor se află destine sfâşiate, comunităţi distruse şi o imensă pierdere culturală şi intelectuală. Vieţile curmate crunt, traumele supravieţuitorilor şi suferinţele urmaşilor continuă să servească drept mărturii ale barbariei şi cruzimii generate de lipsa umanităţii. Atunci când ura între semeni este încurajată şi devine o politică de stat, consecinţele sunt înfiorătoare”, a subliniat preşedintele.
Potrivit lui Klaus Iohannis, ”lecţiile dure ale Holocaustului trebuie păstrate în conştiinţa fiecăruia dintre noi, deoarece doar prin cunoaşterea şi înţelegerea istoriei putem preveni repetarea ei”.
”Să ne amintim şi de crimele comise în Bucureşti, din 21-23 ianuarie 1941, cât şi de deportările din Transnistria ori de cele din Ardealul de Nord. Din nefericire, în ultima perioadă asistăm la o creştere alarmantă a incidentelor antisemite la nivel mondial, iar prezenţa din ce în ce mai vizibilă a curentelor şi a ideologiilor extremiste în spaţiul public ridică serioase semne de îngrijorare. Trecerea timpului face ca memoria colectivă să fie dificil de gestionat în contextul în care apar din ce în ce mai mulţi detractori. Am convingerea că avem puterea să păstrăm întocmai lecţiile tragice ale istoriei şi să preţuim memoria victimelor, după cum spunea şi Elie Wiesel: „dacă martorul s-a străduit şi a ales să depună mărturie, a făcut-o pentru tinerii de azi, pentru copiii care se vor naşte mâine: nu vrea ca trecutul lui să devină viitorul lor”, afirmă Klaus Iohannis.
Preşedintele declară că ”România s-a angajat activ, prin întărirea cadrului legislativ şi dezvoltarea de instrumente şi politici pentru consolidarea educaţiei, cercetării şi comemorării Holocaustului, să lupte împotriva antisemitismului, a rasismului, a xenofobiei, pentru ca astfel de orori să nu mai aibă loc vreodată”.
”Totodată, în contextul actual, marcat de crize multiple şi de situaţia tragică din Orientul Mijlociu provocată de atacurile teroriste asupra Statului Israel, înţelegerea lecţiilor trecutului este cu atât mai importantă pentru a putea lupta împotriva răului. Avem responsabilitatea să prevenim şi să combatem mentalităţile şi comportamentele antisemite, rasiste sau xenofobe, să cultivăm respectul, înţelegerea şi toleranţa în societatea noastră. Educaţia rămâne, fără îndoială, cel mai puternic instrument prin care pregătim copiii pentru această misiune. Tânăra generaţie are nevoie să cunoască această imensă tragedie a omenirii, pentru a deveni responsabilă şi ataşată valorilor umane fundamentale”, a arătat şeful statului.
Preşedintele afirmă că ”este esenţial să nu lăsăm forţele distructive ale urii, ale prejudecăţilor şi ale indiferenţei să ne erodeze comunităţile”.
”Prin respectul drepturilor fundamentale ale omului şi asumarea protejării acestora, avem puterea de a contribui la formarea unei societăţi în care viaţa şi demnitatea umană primează. Fie ca memoria victimelor Holocaustului să rămână veşnic în inimile noastre şi să ne călăuzească spre un viitor plin de empatie, toleranţă şi umanitate”, spune Klaus Iohannis în mesaj.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News