Skip to content
Politică

Klaus Iohannis, despre efectele guvernării PSD: Au fost resimţite de fiecare român, prin preţuri record la gaze şi energie electrică

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la inaugurarea Staţiei de comprimare gaze naturale Podişor, că efectele “toxice” ale guvernării din ultimii ani au fost resimţite de fiecare român prin preţuri record la gaze, energie electrică şi bunuri de strictă necesitate, considerând că urgenţa zero este repararea răului produs de această guvernare.

Klaus Iohannis a fost prezent joi, la inaugurarea Staţiei de comprimare gaze naturale Podişor din judeţul Giurgiu, spunând că aceasta nu este doar o componentă importantă a proiectului BRUA, dar şi o referinţă pentru transportul gazelor din această regiune.

Şeful statului spune că paşii concreţi făcuţi de Transgaz prin finalizarea a două staţii de comprimare vor aduce România mai aproape de statutul de partener credibil în planul creşterii securităţii energetice în întreaga regiune.

“Accesul la noi surse de gaze naturale şi interconectarea cu pieţele din Europa Centrală şi de Est plasează proiectul BRUA în centrul eforturilor privind securitatea energetică şi integrarea pieţelor de gaze naturale din regiunea noastră. Consider că paşii concreţi făcuţi de Transgaz prin finalizarea a două staţii de comprimare, două din trei, precum şi prin acordurile subsecvente care urmează a fi încheiate, vor aduce România mai aproape de statutul de partener credibil şi implicat în planul creşterii securităţii energetice în întreaga regiune. Prin eforturile dumneavoastră, ca specialişti şi oameni dedicaţi sectorului energiei, mă aştept ca, la finele unei investiţii de aproape 500 de milioane de euro, proiectul BRUA să plaseze ţara noastră în centrul celei mai noi şi mai importante reţele de transport al gazelor naturale din regiune”, a transmis Iohannis, potrivit news.ro

El a precizat că în domeniul energetic România se bucură de avantaje certe, printre care resursa umană şi poziţia geostrategică.

“Este indiscutabil faptul că, în domeniul energetic, România se bucură de avantaje certe. Resursa umană calificată, poziţia geostrategică, mixul energetic diversificat, producţia importantă de gaze naturale şi o puternică independenţă energetică asigură României premise autentice pentru un parcurs strategic în viitor. Din păcate, mai ales în ultimul an, sectorul a fost grav perturbat de măsuri hazardate, precum cele ale vestitei deja, vestite în sensul cel mai negativ, Ordonanţe 114”, a explicat Iohannis.

El a afirmat că efectele “toxice” ale guvernării în ultimii ani au fost resimţite de fiecare român prin preţuri record la gaze şi energie electrică.

“Efectele toxice ale guvernării din ultimii ani au fost resimţite de fiecare român, prin preţuri record la gaze şi energie electrică, dar şi la bunuri de strictă necesitate. Acum, urgenţa zero constă în repararea răului produs de această guvernare, iar în etapa următoare este esenţial să ne concentrăm atenţia spre viitor, spre ceea ce ne poate aduce o Românie normală. În primul rând, trebuie reglementată rapid situaţia consumatorului vulnerabil, pentru susţinerea şi protejarea acestuia.Fenomenul de sărăcie energetică trebuie combătut prin extinderea infrastructurii de transport al gazelor naturale şi aici rolul dumneavoastră este unul decisiv”, a explicat preşedintele, care a adăugat că prin dezvoltarea infrastructurii, de beneficiile gazelor naturale se vor bucura toţi cetăţenii României, indiferent unde locuiesc.

Iohannis a mai spus că România are oportunitatea de a devenit un important jucător regional în domeniul energiei.

“Avem oportunitatea, ca ţară, de a fi în centrul reţelei regionale de transport şi de a deveni un important jucător regional în domeniul energiei. Evident, un astfel de deziderat ambiţios nu se împlineşte de la sine. De aceea, oamenii politici, decidenţii guvernamentali, care vor fi în funcţiune în câteva zile, şi actorii implicaţi în sectorul energetic trebuie să lucreze împreună, pentru obiectivele esenţiale de securitate şi independenţă energetică”, a mai spus şeful statului.

El i-a transmis premierului desemnat Ludovic Orban să analizeze toate aceste chestiuni încă din prima zi de mandat.

“Şi, domnule prim-ministru, mă aştept să luaţi din prima zi în mână aceste chestiuni şi să începem să dezvoltăm România aşa cum trebuie şi aşa cum poate, nu aşa cum, din nefericire, s-a întâmplat în ultimii ani. Situaţii dintre cele mai ciudate – o investiţie finalizată de, cred că am reţinut bine, 500 de milioane de euro, dar drumul până acolo, prin grija unui baron pesedist, nu s-a realizat”, a mai declarat Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *