Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi la Palatul Cotroceni, pe directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, aflat în vizită oficială în România. La întrevedere, şeful statului a evidenţiat rolul esenţial al AIEA în promovarea utilizării paşnice a energiei nucleare şi a aplicaţiilor acesteia.
Preşedintele României a subliniat importanţa organizării primului Summit al Energiei Nucleare, desfăşurat recent la Bruxelles, precum şi necesitatea investiţiei în inovare tehnologică pentru dezvoltarea domeniului energiei nucleare, transmite Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.
De asemenea, Iohannis a salutat eforturile Directorului General al AIEA în vederea asigurării siguranţei şi securităţii facilităţilor nucleare şi radiologice şi a transmis asigurări că ţara noastră va continua susţinerea activităţilor Agenţiei pe acest palier.
Totodată, Preşedintele României s-a referit la programul energiei nucleare dezvoltat de România, în special la investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă şi la investiţiile în tehnologii moderne, precum cele în reactoare modulare mici (SMR).
La rândul său, directorul General Rafael Grossi a evidenţiat implicarea activă şi constantă a României în eforturile de consolidare a rolului AIEA în contextul actual de securitate. Totodată, Rafael Grossi a subliniat cooperarea bilaterală excelentă în domeniul utilizării în condiţii de siguranţă a energiei nucleare.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News