Skip to content
Politică

Klaus Iohannis, după ce Consiliul Europei a acordat Ucrainei şi R. Moldova statutul de candidate UE: Îmi doresc tare mult ca acest drum să fie unul rapid, bun şi încununat de succes

captură foto PS News

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi seară, după decizia ”istorică” a celor 27 de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidate UE că îşi doreşte ca acest drum să fie unul rapid, bun şi încununat de succes.

”Consiliul a aprobat propunerea Comisiei Europene de a statua perspectiva europeană pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, iar pentru Republica Moldova şi Ucraina a aprobat statutul de candidat pentru a deveni membri în Uniunea Europeană. Este un mare pas care s-a făcut astăzi”, a declaratr, joi seară, Klaus Iohannis, la Bruxelles.

Acesta a precizat că, prin acest pas, ”putem să spunem că s-a schimbat paradigma lărgirii Uniunii Europene, politica de extindere a primit un nou impuls”.

”Cred că prin acest pas putem să spunem că s-a schimbat paradigma lărgirii Uniunii Europene. Politica de extindere a primit un ou impuls. Cred că Ucraina, Moldova şi Georgia la rândul lor au primit un nou impuls şi sunt convins că toată lumea se va pune foarte serios pe treabă pentru a pune ân practică reformele pentru a face apoi următorul pas”, a mai declarat Iohahnnis.

Acesta a precizat că doreşte ca parcursul celor două ţări să fie ”rapid, bun şi încununat de succes”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *