Skip to content
Politică

Klaus Iohannis i-a transmis președintelui Consiliului European liniile de negociere ale României înainte de summitul extraordinar al UE pentru pachetul de redresare de 1.850 de miliarde de euro

Administrația Prezidențială
" "

Președintele Klaus Iohannis a avut marți o consultare bilaterală în format de videoconferință cu președintele Consiliului European Charles Michel în vederea pregătirii summitului extraordinar al Consiliului European din perioada 17-18 iulie și în care liderii europeni vor negocia planul de 1.850 de miliarde de euro privind relansarea UE, compus din instrumentul de redresare de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană și din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 de 1.100 de miliarde de euro.

Președintele Klaus Iohannis a prezentat obiectivele principale pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, reiterând necesitatea de a se ajunge cât mai curând posibil la un acord final, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

" "

În ce privește viitorul buget al UE pentru perioada 2021-2027, șeful statului a solicitat “flexibilitate sporită” și o creștere a transferurilor între fondurile politicii de coeziune, precum și alocări suplimentare pentru România în domeniul politicii agricole comune și apropierea nivelului plăților directe pentru fermeri români de sumele alocate pentru fermerii din Europa de Vest. Referitor la planul de redresare economică, alcătuit din subvenții și credite, Klaus Iohannis a solicitat o pondere mai mare a granturilor “comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate” și s-a pronunțat pentru asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică a UE.

Politica de coeziune: România vrea creșterea transferurilor între fondurile politicii de coeziune și menținerea regulii de dezangajare

“Președintele Klaus Iohannis a subliniat că obiectivul major al țării noastre este obținerea unor alocări cât mai mari pentru politicile de coeziune și agricultură. În acest context, președintele Klaus Iohannis a reiterat solicitarea de menținere a unui rol principal al celor două politici în cadrul viitorului buget al Uniunii, având în vedere că acestea reprezintă cele mai importante instrumente de investiții ale Uniunii, care funcționează în mod adecvat și care pot oferi soluții eficiente în situațiile de criză”, arată sursa citată.

Cu privire la politica de coeziune, șeful statului a solicitat o flexibilitate sporită în absorbția sumelor alocate acestei politici. Astfel, președintele Klaus Iohannis a susținut creșterea transferurilor între diferitele fonduri ale acestei politici pentru a adapta finanțarea disponibilă la nevoile noastre specifice de dezvoltare. De asemenea, Iohannis s-a exprimat în favoarea menținerii ratelor de cofinanțare și prefinanțare din actuala perioadă de programare 2014-2020, precum și a actualei reguli de dezangajare a fondurilor europene de n+3 ani.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o flexibilitate suplimentară în cadrul concentrării tematice în cazul Fondului European de Dezvoltare Regională.

Politica agricolă comună: Klaus Iohannis solicită ca fermierii români să beneficieze de plăți directe cât mai apropiate de nivelul Europei de Vest

Referitor la Politica Agricolă Comună, președintele a solicitat alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, ținând cont de faptul că zonele rurale au o nevoie ridicată de investiții pe termen lung.

În ceea ce privește plățile directe, președintele Klaus Iohannis a susținut continuarea procesului de convergență externă a acestora, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest. De asemenea, Președintele României a pledat pentru eliminarea caracterului obligatoriu al mecanismului de plafonare a plăților directe, astfel încât statele membre să aibă flexibilitatea necesară pentru adaptarea finanțărilor la propriile condiții specifice.

Cu privire la introducerea unor resurse proprii noi la bugetul Uniunii Europene, președintele Klaus Iohannis a subliniat că România este în favoarea oricărei alte resurse care poate genera venituri suplimentare, dar care să nu afecteze sursele de venit existente la nivelul statelor membre.

De altfel, într-o convorbire anterioară cu Charles Michel, înaintea videoconferinței liderilor UE din 19 iunie, președintele Klaus Iohannis a transmis că negociază ca România să beneficieze de mai mulți bani din bugetul UE 2021-2027 decât cele aproximativ 45 de miliarde de euro care i-au fost alocate pentru perioada 2014-2020.

Instrumentul Next Generation EU: România dorește mai multe granturi și mai puține împrumuturi pentru o perioadă de rambursare de 30 de ani

Referitor la Planul de redresare economică, președintele României a pledat pentru o alocare totală substanțială, pentru o pondere mai mare a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, precum și pentru un acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre. De asemenea, președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce privește implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral și eficient.

Președintele României s-a pronunțat pentru asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, întrucât această abordare ar permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu și lung asumate la nivelul Uniunii Europene, evitând, totodată, presiuni nejustificate asupra bugetelor naționale.

Din planul “noii generații UE” de 750 de miliarde de euro prezentat de președintele Comisiei Europene, România ar urma să primească până la 33 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi. Conform estimărilor, între 19,62 și 21 de miliarde de euro vor fi acordate țării noastre sub formă de granturi, iar între 11,58 – 12 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Această finanțare de peste 30 de miliarde de euro se adaugă alocărilor bugetare pe care România le va primi la nivelul Cadrului Financiar Multianual pentru următorii șapte ani.

Fondul pentru Tranziție Justă: România pledează pentru un caracter voluntar al transferurilor între fonduri

În ceea ce privește Fondul pentru Tranziție Justă, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru caracterul voluntar al transferurilor de la Fondul de Coeziune către acest fond. De altfel, un document al Comisiei Europene arată că România va putea primi o finanțare de până la 4,44 miliarde de euro din cadrul Fondului pentru o tranziție justă de până 40 de miliarde de euro lansat de Comisia Europeană ca parte a planului său de recuperare economică de 750 de miliarde de euro. Cu o finanțare de până la 4,44 miliarde de euro, România va putea beneficia de a treia cea mai mare alocare propusă de Comisia Europeană, după Polonia (8 miliarde de euro) și Germania (5,15 miliarde de euro).

Cei 27 de șefi de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene se vor reuni într-un Consiliu European extraordinar convocat de președintele instituției, Charles Michel, în perioada 17-18 iulie, pentru negocierile privind planul gigantic de 1.850 de miliarde de euro destinate relansării economice.

Reuniunea, considerată crucială viitorul post-criză al Uniunii Europene, va fi prima întrunire în format fizic a liderilor UE de la izbucnirea pandemiei cu noul coronavirus și primul summit al UE în cursul președinției germane a Consiliului, care debutează la 1 iulie.

Convenirea unui acord la summitul din 17-18 este incertă. Austria, Danemarca, Olanda și Suedia, cele patru state frugale, sunt foarte rezervate în legătură cu proiectul planului Next Generation EU – stabilit la 750 miliarde de euro -, de care vor beneficia în primul rând ţările din sudul Uniunii, cele mai afectate de pandemie. Din planul propus de Comisia Europeană, 500 de miliarde de euro ar urma să fie acordate sub formă de subvenții către statele membre, iar 250 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi, cele patru state frugale dorind mai degrabă o recuperare bazată pe credite, și nu pe subvenții. De altfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat de înțeles că ar putea fi necesar un al doilea summit, însă a făcut apel către liderii UE să ajungă la un acord până la finalul lunii iulie.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *