Skip to content
Politică

Klaus Iohannis intră în scenă şi le cere liberalilor mai multă flexibilitate în negocieri. Nicolae Ciucă va relua discuţiile cu PSD și USR

Inquam Photos / George Călin

UPDATE 21.00

După discuţia purtată luni seara de președintele Klaus Iohannis cu Nicolae Ciucă și Florin Cîțu, în contextul eşuării negocierilor cu PSD și USR pentru învestirea Guvernului, liberalii au decis să ia în calcul inclusiv scenariul refacerii coaliției cu USR.

Astfel, potrivit unor surse politice, premierul desemnat urmează să reia discuțiile cu eventuali parteneri parlamentari. Ciucă va reiniția discuțiile cu PSD și USR, de această dată cu o deschidere mai mare la concesii, pentru a obține susținerea în parlament pentru învestire. Participanții la ședința de la Cotroceni au stabilit că o asemenea flexibilitate este necesară pentru atingerea unui compromis care să rezolve criza politică.

________________________________________________________________________

Întâlnirea ar urma să aibă loc luni seară, în jurul orei 18:00, au precizat surse liberale pentru PS News. Aceleași surse susțin că șeful statului exclude „în mod categoric” revenirea USR la guvernare, alături de PNL și UDMR.

Amintim că preşedintele PNL Florin Cîţu a revenit, luni, cu o nouă declaraţie de presă, după discuţiile premierului desemnat Nicolae Ciucă cu cei de la USR, precizând că nu s-a schimbat nimic în privinţa negocierilor pentru strângerea unei majorităţi în Parlament. Cîţu i-a atacat pe cei de la PSD şi USR, despre care spun că îşi doresc să se declanşeze anticipatele şi a cerut USR să îşi flexibilizeze mandatul, să voteze Guvernul minoritar PNL şi apoi să înceapă discuţiile pentru refacerea coaliţiei, în următoarele luni de zile.

„Orice discuţie despre mandat se va face în BPN nu o facem noi, câţiva oameni. Ar trebui să vă obişnuiţi că diferenţa între cum era condus PNL până acum cu decizia unui singur om, este în urmă. Astăzi decizia se ia în BPN, după discucţii, nu vom avea o decizie impusă.

Aş vrea să văd responsabilitate şi de la USR şi PSD. PSD a spus că nu vrea la guvernare, USR a plecat de la guvernare deci implicit nu vrea la guvernare. Soluţia responsabilă, astăzi, este să votăm acest Guvern”, a arătat el, precizând că asta ar arăta că şi USR şi PSD sunt resonsabile şi nu îi interesează doar ”planurile electorale. Dacă nu, aşa cum am spus de fiecare data, toate planurile sunt pe masă, inclusiv alegerile anticipate”, a declarat Florin Cîțu.

„PNL are o decizie în BEX de a nu mai guverna cu USR dacă votează o moţiune împotriva PNL, pe care nu au schimbat-o, dar totuşi au venit cu o concesie, schimbând candidatul de premier. Repet, USR are acum şansa să arate românilor că flexibilizează mandatul, votează un guvern minoritar, astăzi, rezolvăm repede această criză, şi apoi vedem mai departe ce se întâmplă, cum refacem coaliţia, avem câteva luni de discutat. Să refacem aşa, peste noapte, cum vrea USR, este imposibil”, a mai arătat Florin Cîţu.

Facem precizarea că premierul desemnat Nicolae Ciucă are la dispoziție cel mult zece zile din momentul desemnării să vină cu guvernul în Parlament pentru votul de învestitură, adică până la finalul săptămânii viitoare.

Liberalii, alături de UDMR, nu vor reuși să își treacă prin Parlament Guvernul propus de Nicolae Ciucă, fără sprijinul parlamentarilor de la PSD, USR sau AUR. Aproximativ 40 de voturi liberale sunt controlate de fostul șef al partidului, Ludovic Orban, iar dacă acestea nu vor merge către Guvernul Ciucă, atunci nici voturile USR nu vor fi de ajuns pentru o majoritate, în cazul în care partidul condus de Dacian Cioloș ar decide să susțină premierul desemnat de Iohannis. Cum cei de la AUR au spus clar că vor vota împotrivă, generalul (r) Nicolae Ciucă ar mai avea o singură soluție: să bată din nou la ușile din Kiseleff.

CITIȚI ȘI: Calcule complicate pentru instalarea Guvernului Ciucă. Marea necunoscută, după anunțul lui Ludovic Orban

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *