Skip to content
Politică

Klaus Iohannis, neamțul mitoman. Încă o DOVADĂ că minte

După ce a declarat recent că nu s-a mai întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu “de la începutul anului 2008″, Klaus Werner Iohannis a fost pus în fața informațiilor obținute de jurnaliștii obiectiv.info , care arată că acesta a mințit și că s-a întâlnit și a ținut legătura cu Traian Băsescu în anii recenți. Iar noi dovezi continuă să apară!
În noiembrie 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, Klaus Werner Iohannis a declarat că a vorbit la telefon cu Traian Băsescu despre numirea sa în funcția de prim-ministru al României de către președinte, fiind dispus să stabilească o întâlnire cu acesta.
„Domnul presedinte Traian Băsescu m-a sunat și am avut o discuție săptămâna trecută și a dorit să avem o întrevedere ca să discutam situația politică. Zilele astea voi stabili o întalnire dacă agendele noastre sunt compatibile”, a declarat Klaus Iohannis pe data de 30 noiembrie 2009.
La acel moment, Iohannis era susținut de candidatul Mircea Geoană și de președintele PNL Crin Antonescu pentru a ocupa funcția de premier, dar era lăudat și de către Traian Băsescu, care a precizat că într-un alt context politic nu ar fi refuzat numirea acestuia.
“Vreau să ştiţi că nu am nimic, dimpotrivă, am o apreciere deosebită pentru Iohannis, dar nici măcar din respect pentru primarul Iohannis nu puteam să las să se întâmple un lucru împotriva democraţiei”, le-a spus Traian Băsescu sibienilor în data de 15 noiembrie 2009, la începutul mitingului electoral desfăşurat în Piaţa Mare.
Totuși, Traian Băsescu a precizat la momentul respectiv că nominalizarea nu a fost una serioasă, contracandidații săi dorind “să facă o farsă românilor, profitând de naivitatea primarului Iohannis”. Această caracterizare a primarului Sibiului de către președinte este relevantă și acum, fiind o posibilă explicație pentru ușurința cu care Traian Băsescu reușește să-l controleze pe Klaus Iohannis.
Acestea nu sunt singurele exemple care demonstrează că Iohannis și Băsescu au avut, de-a lungul anului 2009, o relație apropiată.
La alegerile europarlamentarele din 2009, Klaus Iohannis a susţinut din umbră candidatura Elenei Băsescu pentru o poziție în Parlamentul European. Ulterior, Elena Băsescu şi-a deschis și un cabinet de europarlamentar în sediul PDL Sibiu de pe bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiu, ea declarând atunci că va veni o dată pe lună la acest birou.
Mai mult, edilul Sibiului a insistat în 2008, 2009 și 2010 ca preşedintele Traian Băsescu să se deplaseze la Sibiu să-şi ridice titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului, care i-a fost decernat în 2007. La finalul anului 2008, Klaus Iohannis a mărturisit că este dezamăgit de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu a răspuns în nici un fel la invitaţie. Acest titlu onorific pe care Iohannis a dorit să i-l acorde președintelui a fost, probabil, o replică la decorația primită la Cotroceni în 2007.
În acest moment, după ce OBIECTIV.INFO a prezentat, în exclusivitate, dovezile minciunilor lui Klaus Werner Iohannis, câteva întrebări sunt pe buzele tuturor românilor: De ce nu răspunde Iohannis la aceste acuzații? Ce are de ascuns? I-a promis Iohannis lui Traian Băsescu funcția de prim-ministru în schimbul sprijinului la alegerile prezidențiale? Așteptăm, în continuare, răspunsurile candidatului PNL-PDL la alegerile prezidențiale: Klaus Werner Iohannis!
sursa: obiectiv.info

1 comentariu la “Klaus Iohannis, neamțul mitoman. Încă o DOVADĂ că minte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *