Skip to content
Politică

Klaus Iohannis: Nu suntem deloc convinși că guvernul de la Chișinău își propune ca obiectiv parcursul european

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu este „deloc convins” că actualul guvern de la Chișinău își propune ca obiectiv parcursul european iar Bucureștiul va relua „cooperarea deplină” doar când vor exista acțiuni concrete în acest sens. Până atunci, vor fi continuate „doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor” de peste Prut.

În ceea ce privește Republica Moldova, reiterez poziția României: parcursul european este singura și cea mai sigură cale către reformarea profundă a instituțiilor, de natură să aducă beneficii palpabile cetățenilor săi.

Din păcate, așa cum am mai spus, nu suntem deloc convinși că actualul guvern de la Chișinău își propune acest obiectiv. De aceea, vom continua doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor, proiectele cu impact la nivel local și proiectele de interconectare strategică”, a spus președintele Iohannis, întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

În aceste condiții, autoritățile de la București vor relua „cooperarea deplină” doar atunci când vor observa la Chișinău, „la nivel guvernamental, acțiune concretă îndreptată spre continuarea parcursului european, a procesului de reformă, cu precădere în domenii precum justiția, administrația și combaterea corupției, de natură să asigure un parcurs democratic și predictibilitate în plan intern şi extern”, a completat șeful statului, citat de Hotnews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *