Klaus Iohannis participă, luni şi marţi, la Summitul UE – CELAC

klaus iohannis/ Inquam Photos / George Calin
Sursa foto: Inquam / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la al treilea Summit Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (UE-CELAC), care va avea loc la Bruxelles.

Scopul principal al reuniunii este relansarea parteneriatului UE – CELAC, în contextul evoluţiilor geopolitice internaţionale complexe influenţate inclusiv de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a informat, vineri, Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Preşedinţiei, parteneriatul reînnoit se va axa în mod prioritar pe conectivitate sustenabilă, sprijinirea tranziţiei verzi şi a digitalizării, creşterea rezilienţei lanţurilor valorice de pe cele două continente, reafirmarea importanţei multilateralismului, a principiilor Cartei ONU, a bunei guvernanţe şi a valorilor democratice.

Preşedintele Iohannis va exprima sprijinul ţării noastre pentru obiectivul major al Uniunii Europene de a relansa parteneriatul cu regiunea Americii Latine şi Caraibilor, concretizat şi prin organizarea acestui summit, primul de acest fel în ultimii opt ani.

Şeful statului va susţine importanţa cooperării UE – CELAC pentru gestionarea noilor provocări globale, a crizelor complexe cu care se confruntă ambele regiuni, dar şi a noilor oportunităţi de dezvoltare care pot fi fructificate printr-o cooperare mai aprofundată.

De asemenea, el va arăta că angajamentul activ al ţării noastre pentru cooperarea mai strânsă dintre cele două zone a fost reconfirmat în toate întâlnirile pe care le-a avut cu omologii săi cu prilejul vizitelor întreprinse în Brazilia, Chile şi Argentina în luna aprilie a acestui an, în cadrul cărora a abordat prioritar pregătirile reuniunii la nivel înalt de la Bruxelles, a mai indicat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele va participa, totodată, la masa rotundă cu tema „Combaterea schimbărilor climatice: spre o tranziţie echitabilă şi durabilă”, unde va susţine rolul activ pe care ţara noastră este pregătită să îl asume în cooperarea UE-CELAC în acest domeniu.

Înfiinţată în 2011, Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) este un bloc regional latino-american cu caracter predominant politic, proiectat să aprofundeze procesul de integrare regională a celor 33 de state membre. Preşedinţia Pro Tempore (în exerciţiu) este asigurată de Saint Vincent şi Grenadine. Reuniunile anterioare UE – CELAC la cel mai înalt nivel au avut loc în 2013 şi 2015.

În anticiparea reuniunii de săptămâna viitoare, Uniunea Europeană a lansat, pe 7 iunie, Comunicarea Comună „O nouă Agendă pentru America Latină şi zona Caraibilor”. Aceasta prevede modernizarea şi consolidarea parteneriatului strategic prin întărirea angajamentului politic, sporirea comerţului şi a investiţiilor şi construirea unor societăţi mai reziliente, sustenabile şi interconectate prin proiecte finanţate în cadrul strategiei Global Gateway.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: