Klaus Iohannis se aşteaptă ca viitorul preşedinte al României să păstreze calea europeană

Sursă foto: Captură video

Strasbourg – Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis se aşteaptă ca viitorul preşedinte al României să păstreze calea europeană a ţării, apreciind în acelaşi timp că este greu pentru un independent să ajungă în cea mai înaltă funcţie în stat.

„Văd un preşedinte sau o preşedintă care se implică pentru ţară” şi care menţine calea europeană a României, a afirmat şeful statului în cadrul unei discuţii informale cu jurnalişti români în Parlamentul European la Strasbourg, după ce a participat la dezbaterea ‘This is Europe’ (‘Aceasta este Europa’).

În opinia sa, este greu pentru un independent să fie ales în funcţia de preşedinte, spre deosebire de primăria unui oraş.

El a mai spus că partidele de la guvernare nu l-au consultat despre planurile lor pentru alegerile prezidenţiale, dar că se aşteaptă că o vor face.

Şeful statului este de părere că nu poate fi exclus niciun scenariu în privinţa alegerilor prezidenţiale, inclusiv o situaţie ca cea care a avut loc în turul al doilea de la scrutinul prezidenţial din 2000.

De asemenea, Klaus Iohannis a precizat că nu ia în calcul revenirea în politică după ce îşi va încheia mandatul, dar „apriori nu exclud”.

Preşedintele Iohannis a participat miercuri în Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, la dezbaterea ‘This is Europe’.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: