Skip to content
Politică

Klaus Iohannis se întâlneşte luni cu preşedintele BERD

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni luni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti.

Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea dintre şeful statului şi preşedintele BERD va avea loc la ora 17,00.

Preşedintele BERD se va afla în România luni şi marţi, pentru a purta discuţii cu oficialii români şi cu partenerii de afaceri.

Suma Chakrabarti se va întâlni şi cu premierul, Dacian Cioloş, ministrul Finanţelor Publice şi guvernatorul BERD pentru România, Anca Paliu Dragu, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Preşedintele BERD va mai avea întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, ocazie cu care va discuta despre climatul investiţional, ritmul reformelor şi situaţia economică generală.

Conform estimărilor noastre, anul acesta ritmul creşterii economice din România va fi printre cele mai rapide din Europa. Sperăm că investiţiile din sectorul privat se vor extinde în mai multe sectoare ale economiei, pe măsură ce încrederea investitorilor va creşte. De asemenea, ne dorim ca investiţiile în sectorul public să se relanseze, şi absorbţia fondurilor europene să se îmbunătăţească. Ca susţinător al dezvoltării pieţelor de capital, BERD speră ca anul 2016 să aducă noi emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni pe pieţele financiare. România are un potenţial mare, iar BERD este gata să-şi extindă şi să-şi diversifice activitatea în ţară, drept răspuns la cererile de finanţare”, a declarat Suma Chakrabarti, potrivit unui comunicat al BERD.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România. Până în prezent, Banca a investit peste 7 miliarde euro şi a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare. Anul trecut, banca a adoptat o nouă strategie pentru România, care stabileşte priorităţile de investiţii pentru următorii patru ani: lărgirea accesului la finanţare, reducerea disparităţilor regionale prin îmbunătăţirea infrastructurii şi creşterea competitivităţii în sectorul privat, potrivit agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *