Klaus Iohannis și Martin Schulz au discutat despre noua configurație politică a UE

Sursă foto: europa.eu

Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Fundației Friedrich Ebert, Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European în perioada 2012-2017, cei doi discutând despre noua configurație politică a Uniunii Europene și prioritățile sale după recentele alegerile pentru Parlamentul European, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Șeful statului a transmis felicitări pentru împlinirea a 30 de ani de la înființarea reprezentanței Fundației Friedrich Ebert în România și a exprimat aprecierea față de activitatea susținută a acesteia pentru consolidarea statului de drept, a bunei guvernări și a democrației participative.

În contextul recentelor alegeri pentru Parlamentul European, întrevederea a reprezentat o oportunitate pentru o analiză a noii configurații politice a Uniunii Europene și a priorităților sale pentru următoarea legislatură.

În acest cadru, președintele Iohannis “a subliniat importanța unității și a coeziunii la nivel european, în contextul creșterii influenței forțelor extremiste, dar și necesitatea stabilirii unor măsuri prin care proiectul european să răspundă mai bine nevoilor cetățenilor și să fie adaptat provocărilor actuale și viitoare”.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate și aspecte privind situația geopolitică din regiune și la nivel global, inclusiv evoluțiile conflictului din Ucraina și modalitățile prin care Uniunea Europeană își va putea consolida influența și competitivitatea la nivel global.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că țara noastră va rămâne un factor de stabilitate și echilibru în regiune și în Europa, iar consolidarea acestui statut reprezintă un angajament al autorităților române.

De asemenea, au fost evocate relațiile foarte bune dintre România și Germania, bazate pe o strânsă cooperare bilaterală, la nivel european, aliat și internațional. În același timp, a fost subliniat rolul important al relațiilor interumane pentru dezvoltarea cooperării româno-germane, fiind evidențiată contribuția importantă a minorității germane din România și a comunității românești din Germania.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: