Skip to content
Politică

Klaus Iohannnis, despre scandalul șefiei Statului Major: PSD e supărat că nu i-a ieșit jocul

Playtech

În urma unei ceremonii de decorare la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a răspuns la întrebările reporterilor în legătură cu contestarea în contencios administrativ a prelungirii mandatului generalului Ciucă în poziția de șef al Statului Major din cadrul Armatei Române.

Președintele a declarat că a luat cea mai bună decizie în condițiile în care Gabriel Leș nu a făcut numiri în conformitate cu legile în vigoare și, astfel, nu a existat nicio altă propunere:

”Am văzut că este foarte vocal acest ministru inapabil să vină cu o propunere legală şi o ţine una şi bună. Propunerea ministrului în CSAT nu a fost legală, în schimb a propus două persoane pentru o singură funcţie. De fapt, nu a fost nicio propunere pt şeful armatei. Nu există nicio propunere către mine sau o nominalizare de persoana care să preia şefia. Acum PSD e foarte supărat şi ministrul e foarte supărat că nu le-a ieșit jocul. 

Iohannis a mai spus că ”este inadmisibil ca Armata Română să rămână fără șef” și că ”Jocul este unul şi acelaşi pe care îl joacă PSD de la început: vrea să pună mâna pe toate funcţiile din stat, ori asta nu se poate, funcţiile din stat se ocupa şi pe criteriul competenței.” 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *