Procuroarea Angela Nicolae a trimis miercuri, direct din arest, un avertisment extrem de dur către şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
În scrisoarea intitulată sugestiv „Botniţa nazistă. Kovesi mi-a furat din nou cu brutalitate libertatea„, Angela Nicolae critică aspru măsura dispusă de instanţa supremă în dosarul de trafic de influenţă deschis de DNA împotriva sa şi a fiului său, Daniel Nicolae, informează antena3.ro.
„Mi-ai luat libertatea şi poţi să-mi iei şi viaţa, dar nu te gândeşti că o să-ţi vină şi ţie rândul, iar toţi oamenii nevinovaţi cărora le-ai făcut atât rău şi care, chiar dacă acum nu vorbesc de frica „cizmei naziste”, vor vorbi în curând?… Totul se plăteşte mai devreme sau mai târziu. Sistemul nazisto-basist va cădea, odată cu el, scaunul tău. Atunci va veni judecata de apoi„, spune Angela Nicolae, fost procuror şef la Parchetul General.
Acuzată de implicare într-o reţea de evaziune fiscală, Angela Nicolae a afirmat tot timpul că dosarul său a fost unul fabricat, la fel ca şi dosarul Telepatia, în care a fost condamnat Dan Voiculescu, potrivit luju.ro.
”De ce mi-ai luat din nou libertatea, stimata doamna Kovesi (desi, nu stiu cine va mai stimeaza acum), pentru ca stiai ce informatii detin si ti-a fost frica de dezvaluirile mele? Ca mi-am permis sa-mi exprim adeziunea si fata de alti oameni nevinovati, cum ar fi profesorul Voiculescu, care a fost tot timpul o obsesie pentru Basescu si care va scapa curand de inchisoare pentru ca este nevinovat, sau fosti magistrati, ca Florin Costiniu, Gabiela Ghita si multi altii, care au fost executati la ordinul nazisto-basist?
Aceasta este adevarata democratie, aceasta este libertatea de exprimare, valori cu care te laudai pe la cancelariile europene?
Acum, tu, doamna Kovesi, mi-ai luat din nou libertatea si poti sa-mi iei si viata (pe care ti-o ofer pe tava, executandu-ma de exemplu in Piata Constitutiei, sau poate voi intra in greva foamei), dar nu te gandesti ca o sa-ti vina si tie randul, iar atunci toti oamenii nevinovati carora tu le-ai facut atat rau si care, chiar daca acum nu vorbesc de frica „cizmei naziste”, vor vorbi in curand?”, se mai arată în scrisoare.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News