Skip to content
Politică

Kovesi, sub asediu: suspendarea din funcție și adio Parchet European

nineoclock.ro

Laura Codruța Kovesi a anunțat miercuri că are calitatea de suspect într-un dosar și a fost citată să se prezinte la audiere. Imediat, fostul procuror-șef DNA a acuzat că ar fi vorba despre un complot împotriva sa și că cineva încearcă să-i saboteze șansele la funcția de procuror european. Poate că are dreptate, poate că nu are dreptate, totuși, este nevoită să se apere de toate acuzațiile care i se aduc înainte să mai viseze la Parchetul European.

Nu are sens să intrăm în discuții despre dosarul fostului procuror-șef DNA pentru că justiția din România are în continuare magistrați competenți care respectă legea și să presupunem că toți sunt vânduți anumitor politicieni sau că toți sunt incompetenți și doar Kovesi era cea bună, ar fi o greșeală colosală. Nici nu are sens să vorbim acum despre un scenariu în care Kovesi ar fi găsită vinovată.  

" "

Dacă acțiunea penală va fi pusă în mișcare împotriva fostului procuror-șef DNA, atunci va urma imediat suspendarea acesteia din funcție și implicit adio Parchet European. Practic, nu va mai avea absolut nicio șansă să mai spere la fotoliul de la Bruxelles, indiferent cât de optimiști am fi. Suspendarea se va face potrivit legii 303/2004, art 62, alin 1. Momentan, Kovesi are calitatea de suspect, dar rămâne de vazut cum va ieși vineri de la audiere.

Chiar și fără să fie suspendată din funcție, șansele sale la Parchetul European sunt aproape zero. Puțini vor mai garanta pentru un procuror care are probleme cu justiția la el în țară, chiar dacă într-un final se va dovedi nevinovat. Timpul este prea scurt. Parchetul European nu poate să funcționeze sub o umbrelă de acuzații și de umbre. De asemenea, un procuror european „suspect” nu se poate duce în alte țări să facă dosare. Niciun stat nu va accepta ca un procuror european „suspect” să vină să facă dosare. Este o problemă cât se poate de serioasă, iar Uniunea Europeană și-ar pierde toată credibilitatea, nu doar Parchetul European. Apoi vor oferi și mai multe motive partidelor naționaliste și de extrema dreapta să atace UE. Salvini și Le Pen stau la pândă, frecându-și mâinile cu bucurie dacă vom avea un Parchet European condus de Kovesi în aceste condiții.

Discursul că Kovesi ar avea un dosar ca să fie scoasă din cursă poate fi adevărat în egală măsură în care poate fi și fals. Doar magistrații pot decide asta și implicarea opiniei publice nu va face decât să distrugă justiția. Spre exemplu, în 2016, Ludovic Orban s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei după ce a fost pus sub acuzare de DNA. Ulterior, a fost achitat de toate acuzațiile pe care procurorii i le-au adus, dar acest lucru l-a costat o campanie electorală. La vremea respectivă, Orban n-a acuzat nicio secundă că procurorii i-au făcut dosar doar ca să-l scoată din cursă. Laura Codruța Kovesi alege cea mai proastă metodă de apărare, acuzându-și colegii magistrați. Această atitudine de a se victimiza o face pe Kovesi să piardă și ultimele șansele care i-au rămas la Parchetul European.

Numai că intenția acestui dosar și a acestui scandal nu este aceea de a o condamna pe Kovesi, ci doar de a o elimina din cursa spre Parchetul European. Și simplul scandal este suficient. Un scandal din care nu câștigă doar PSD, mai sunt și alte state europene care se bucură.

Cu alte cuvinte, știe foarte bine că visul cu Parchetul European a fost spulberat și măcar să puncteze electoral, dacă în prezent cariera ei de magistrat se apropie de final. Și totuși, dacă mai sunt optimiști care spun „nu mor cainii când vor câinii”, trebuie să nu uitați că și Parchetul European depinde de un vot politic, iar politicienii schimbă imediat tabăra pentru a-și salva capitalul electoral.

" "

2 comentarii la “Kovesi, sub asediu: suspendarea din funcție și adio Parchet European

  1. Simt o bucurie a celui care a scris ca va fi pusa sub acuzare, habar n-am cine e, se pare ca PSD are multi admiratori si discipoli chiar. Nu va bucurati, mai aveti putintica rabdare, nu se stie rezultatul. Iar zicala aia e „Nu mor caii cand vor cainii”, oare stii cui apartine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *