Întâlnirea din Alaska a preşedinţilor Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Donald Trump, va începe vineri la ora 19:30 GMT (ora 22:30, ora României, n. red.), şi va fi deschisă de o discuţie între cei doi lideri, la care vor mai participa doar cei doi traducători, a spus joi consilierul prezidenţial rus Iuri Uşakov, potrivit TASS.
Pregătirea întâlnirii dintre Putin şi Trump a intrat în faza finală, toate problemele sunt soluționate „în regim intens”, a declarat Uşakov, joi, într-o conferinţă de presă. „Și, bineînțeles, se lucrează în primul rând intens la componenta politică a summitului”, a adăugat el.
„Se preconizează că totul va începe mâine, 15 august, în jurul orei locale 11:30 (22:30 ora Moscovei – n.r.) cu o discuţie între Vladimir Vladimirovici Putin şi Donald Trump”, a spus Ușakov.
„Această conversaţie va avea loc în format faţă în faţă, desigur, cu participarea interpreţilor”, a adăugat el.
„Vladimir Putin şi Donald Trump vor discuta despre «potenţialul uriaş neexploatat» al relaţiilor economice dintre Rusia şi SUA, precum şi despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina”, a precizat consilierul rus.
Diplomatul a menționat că negocierile dintre Putin și Trump „vor avea un caracter oficial”, iar delegația rusă are o atitudine orientată spre rezultate concrete.
El a mai spus că apoi delegaţiile din cele două ţări se vor întâlni, iar la final preşedinţii vor susţine o conferinţă de presă comună.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News