Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanțiale, la raft, ale prețurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii au confirmat participarea la acordul voluntar.
Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ținând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător și epuizate stocurile existente, anunță Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Guvernul, reprezentanții procesatorilor și ai rețelei marilor magazine au convenit o reducere a prețului pentru laptele de consum, pe o perioadă de șase luni. Totodată, Guvernul va acorda fermierilor peste 43 milioane euro ajutoare pentru producția de lapte.
Astfel, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).
Executivul a anunțat că, pentru susținerea procesatorilor români din industria alimentară, va fi îmbunătățită și adaptată, în termen cât mai scurt, măsura potrivit căreia procesatorii beneficiază de o primă de 10% din valoarea producției prelucrate în România. Proiectul de act normativ se află deja în analiza și dezbaterea Parlamentului, scrie profit.ro.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News