Skip to content
Politică R. Moldova

Iulian Chifu: La Chişinău, negocieri pentru majoritate, cu gândul la anticipate

B1.ro

Republica Moldova îşi consumă neabătut drama faliilor introduse în societate, după ce ani buni a marşat pe două naraţiuni alternative:

Una relativă la relaţia Est-Vest marcată de existenţa în prim plan a Preşedintelui Igor Dodon, ostentativ pro-rus şi care a bătut avioanele la Moscova de 3 ori după alegeri pentru indicaţii, uneori alături de preşedinta PSRM, Zenaida Greceanîi; a doua de la ura profundă construită la nivelul partidelor pro-europene – şi bine reprezentată în societate – ce alcătuiesc blocul ACUM – PAS şi PPDA, împotriva Oligarhului Rău care a Capturat statul, Vladimir Plahotniuc. Pe această bază, alegerile au dat trei partide sensibil sau comparativ egale în opţiuni, dar complet nemiscibile. O dovedeşte imposibilitatea constituirii vreunei alianţe, scrie Iulian Chifu în Adevărul.

Greşeli şi poziţionări responsabile la negocieri din perspectiva alegerilor anticipate

Mai mult, aflat încă la guvernare interimară până la constituirea noii majorităţi şi a noului Executiv, PDM a lansat multiple invitaţii ACUM, de pe o platformă pro-europeană dar şi – lucru discutabil – pro-Moldova, o variantă naţionalistă jucată în toată campania electorală, invitaţii respinse fără drept de apel de către Maia Sandu şi Andrei Năstase. Pe o perspectivă deschisă de singurul interviu post-electoral al liderului PDM, scena politică a fost desenată mai degrabă în aşteptarea unei noi confruntări electorale a alegerilor anticipate de pe alte premize şi cu altă agenda decât anterior, astfel încât negocierile existente pentru majoritate se fac nu din postură post-electorală, ci cu conştiinţa clară că se intră într-un nou ciclu electoral dar în care majoritatea naraţiunilor anterioare au fost compromise, sunt vetuste, depăşite sau infirmate de realitate. Astfel, PDM şi PSRM nu au mai format binomul anunţat de ACUM, Dodon nu e la mâna lui Plahotniuc, ci se afirmă zi de zi tot mai mult în lesa Moscovei, în timp ce Oligarhul nu a cumpărat la bucată şi nici nu a şantajat deputaţi pentru a-şi completa o majoritate de strânsură pentru a conduce statul. Mai mult, pe masa au fost puse mai degrabă teme sociale şi instituţionale ca bază de negociere, nicidecum politice sau strategice, la fel şi de către PSRM – dar cu nişte poziţii în stat clare pe care le vizează partidul pro-rus, în timp ce numai ACUM merge în continuare pe platforma sa anti-oligarhică, ignorând capcana întinsă atât de PDM – prin respingerea tuturor scenariilor vehiculate în campanie de către ACUM, dar fără să atace formaţiunile pro-europene ca să blocheze o perspectivă de negociere, dar şi de PSRM – care riscă să compromită orice gest de asociere sau negociere de funcţii, sperând chiar să obţină votarea preşedintelui Parlamentului în persoana Zenaidei Greceanîi (o pavăză pentru Igor Dodon că nu se va mai trece peste refuzul său de a-şi îndeplini atribuţiile) pentru ca apoi pretinsul guvern minoritar lăsat ACUM să nu mai întrunească niciodată majoritatea. Mai mult, formaţiunea pro-europeană compromiţându-se direct în noua campanie electorală anticipată, ce pare să vină în toamna acestui an, laolaltă cu alegerile locale.

 

Citiți textul integral aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *