Skip to content
Alba Știri locale

La debutul festivităților de Ziua Națională, la Alba Iulia s-a înregistrat cea mai mică prezență din ultimii 20 de ani

alba24.ro

Festivităţile oficiale dedicate Zilei Naţionale a României au debutat azi la Alba Iulia, cu ceremonialul depunerii de coroane la statuia lui Ionel Brătianu, în prezenţa celui mai mic număr de persoane care au asistat în ultimele două decenii la acest eveniment, anunță Agerpres.

Ceremonialul a fost marcat, de asemenea, şi de un mic incident, Imnul Naţional care ar fi trebuit difuzat la staţia de amplificare neputând fi auzit în condiţii optime de către cei care asistau la momentul festiv. În aceste condiţii, oficialităţile prezente au „salvat” situaţia, cântând prima strofă a Imnului.

În acordurile Imnului Eroilor cântat la goarnă, au fost depuse coroane de flori din partea Senatului şi Camerei Deputaţilor, reprezentate de parlamentarii de Alba, din partea Guvernului, reprezentat de subprefectul Nicolae Mera, precum şi din partea Primăriei şi Consiliului Local Alba Iulia şi Consiliului Judeţean Alba. După terminarea oficială a ceremonialului au depus coroane de flori şi reprezentanţi ai partidelor politice.

Manifestările continuă sâmbătă cu acelaşi ceremonial al depunerii de coroane la statuile lui Iuliu Maniu şi Mihai Viteazul, precum şi la busturile primilor suverani ai României Mari, Regele Ferdinand şi Regina Maria. De asemenea, va fi arborat un imens Drapel Naţional în Piaţa Tricolorului.

În jur de 60.000 de oameni sunt aşteptaţi duminică, de 1 Decembrie, la manifestările organizate de Ziua Naţională în Alba Iulia, pentru care organizatorii au pregătit un program variat, derulat în cadrul „Festivalului de România”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *