Promisiunea premierului Marcel Ciolacu, că va scoate sălile de jocuri de noroc în afara localităților, a devenit realitate. Deputații au adoptat astăzi, cu 243 de voturi pentru și 4 abțineri, proiectul de lege căruia i s-au adus patru amendamente prin care au fost înăsprite regulile privind locurile în care se desfășoară jocuri de noroc. Acesta merge la promulgare la președinție.
Amendamentele introduse de PSD prin Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, modifică prevederile Legii 177/2023 privind adoptarea OUG care prevede reglementarea jocurilor de noroc.
Cea mai importantă modificare dintre acestea este fără îndoială aceea ca spațiile care dețin mijloace de tip slot-machine, mai precis cunoscutele ”păcănele” nu pot funcționa decât în localitățile cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului acestora se face prin adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spațiul.
Un alt aspect extrem de important este obligativitatea creării şi menţinerii la zi de către Oficul Național al Jocurilor de Noroc (O.N.J.N) a unui registru public, accesibil online și actualizat cel puțin o dată la fiecare 24 de ore, care să cuprindă toate firmele care au activitate în domeniul jocurilor de noroc, spațiile în care-și desfășoară activitatea și detaliile privind aparatele de joc.
Alte amendamente vizează aspecte referitoare la operatorii care pot desfășura activitățile de jocuri de noroc, condițiile urmând să fie stabilite printr-un ordin al Președintelui ONJN, fac un prim pas în restrângerea modalității prin care firmele își pot face reclama, și stabilesc cuantumul amenzilor pentru cei care vor încălca prevederile legii, sumele fiind mărite substanțial.
PSD motivează introducerea unor reglementări stricte cu privire la limitarea prezenței sălilor de păcănele pentru a contracara un fenomen extrem de serios cu care se confruntă România, acela al dependenței. ”Această lege reglementează și stipulează foarte clar că în 10 zile de la intrare în vigoare nu se mai poate desfășura acest tip de activitate în localitățile care au sub 15 000 de locuitori, adică peste 90% din localitățile din România. Cred că 94% din localitățile din România. Nu va fi niciun fel de derogare”, a precizat deputatul PSD Alfred Simonis.
Prin noua formă a legii se va putea măsura amploarea dependenței de păcănele
Dependența de jocuri de noroc are efecte nefaste -destine ruinate, familii destrămate – aceasta fiind și premisa de la care a plecat PSD când a propus aceste amendamente. Andrei, un tânăr în vârstă de 28 de ani din satul Vânători (comuna Popricani), care este dependent de jocuri de noroc de mai bine de 14 ani, a acceptat să vorbească, pentru despre dependenţa sa pentru a transmite un mesaj şi celorlalte persoane care se confruntă cu una dintre cele mai periculoase adicţii.
„După şcoală sau chiar înainte stăteam cu colegii la cafea şi de curiozitate, distracţie, băgam câte 5 lei, 10 maxim. Când am văzut că pot scoate 20 de lei sau chiar mai mult, am început să bag şi eu mai mult. Aşa a început povestea. Acum, 500 de lei mi se par nimic, raportându-mă la câţi bani am pierdut. La un moment dat am câştigat 20.000 de lei, însă nu m-am oprit şi am pierdut tot ce băgasem până atunci, adică vreo 4000 de lei, tot salariul. Am încercat să renunţ la aparate, să-mi ocup timpul cu altceva, doar că nu pot intra în magazin fără să joc. Norocul meu, dacă îl pot numi aşa…este că nu am familie, adică soţie, copil, nu fac pe altcineva să sufere. Încă locuiesc cu părinţii mei cărora încă nu le-am cauzat probleme prea mari”, a declarat acesta pentru Ziarul de Iași.
Este doar unul dintre exemple, iar actualizarea bazelor de date cu privire la numărul sălilor și al aparatelor existente ar putea oferi un reper statistic mai aproape de realitate privind numărul celor care joacă, în condițiile în care în momentul de față nu există date statistice oficiale, ci doar rapoarte ale unor instituții de cercetare a pieței. Cele mai recente spun că 15% dintre români au jucat cel puțin o dată pe an, 0,6% dintre practicanți au depăși limita divertismentului, și că ar exista circa 100.000 de dependenți. Specialiștii care tratează astfel de cazuri contrazic însă ultima cifră și vorbesc despre o creștere cu 500% a numărului celor care încearcă să se vindece de această problemă. Aceasta în condițiile în care, susțin psihologii, există și o mare masă de persoane care nu conștientizează problema cu care se confruntă și nu apelează la tratament.
Dar de ce crează adicţie păcănelele? Psihologii spun că primul motiv este acela că spre deosebire de o partidă de cărți cu alți concurenți umani aparatul îți permite o acțiune continuă, solitară și rapidă, care te leagă în permanență de proces în sine. Practic pierzi noțiunea timpului, singurul reper important devenind existența creditului.
Jucătorii de păcănele riscă din ce în ce mai des în cadrul jocului şi pe sume din ce în ce mai mari, indiferent de consecințele pe care acest lucru le va avea. Cei care sunt în câștig vor continua să joace visând la potul cel mare, iar cei care pierd vor încerca să-și recupereze deficitul. Și o vor face inclusiv atunci când șansele sunt împotriva lor sau ajung să mizeze bani vitali pentru ei sau familie.
Ca și ceilalți dependenți, și cei care au căzut în patima ”păcănelelor” au nevoie de ajutor de specialitate, dar și de o legislație care să reducă substanțial sursa viciului. Un prim pas este cel al noii forme a legii care a fost adoptată astăzi, și care, potrivit deputatului PSD Albert Simonis, urmează să fie completată ulterior. ”Încetul cu încetul, facem fiecare din aceste lucruri pe care ne-am angajat că le vom face în perioada următoare. Vă spuneam la început că această industrie face foarte mult rău în România, distruge destine, nenorocește familii, desparte familii. Oamenii mor din cauza asta, din cauza lăcomiei unora care doresc să se îmbogățească. Prin urmare, vă asigur că nimic nu ne va opri să ducem la capăt aceste proiecte. Sunt mai multe proiecte în Parlament, acesta este primul. Vă spuneam că ne batem cu o industrie care are o cifră, o piață de câteva miliarde de euro, care are cei mai buni avocați și care are cei mai buni specialiști în a identifica anumite erori. Mai important decât să facem o lege rapid este să facem o lege bună. În urmare, ne-am asigurat că ceea ce facem astăzi este inatacabil și de nespeculat de către cei care au foarte mulți bani, cei cu care ne luptăm noi astăzi… Este un prim test, o primă lovitură și, în funcţie de cum va reacţiona piaţa, pentru că intrarea în vigoare este în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică până la finalul lunii aprilie, vom vedea cum va reacţiona industria, pentru că din punctul nostru de vedere, la consecinţele trecute în această lege (..) nu au cum să nu o facă. Vedem şi ne adaptăm pe parcurs”, a explicat Simonis.
Material susținut de PSD
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News