Președintele american Donald Trump semnează, luni, mai multe ordine executive care determină schimbări majore în armata americană. Printre acestea, se numără cel care exclude persoanele transgender din rândurile militarilor, relatează CNN, care citează The New York Post.
În prima sa zi de mandat, Trump a semnat un ordin de revocare a directivei din 2021 a Administrației Biden, ce permitea persoanelor transsexuale să servească în armată, însă noile ordine executive vor merge mai departe în această direcție, scrie sursa citată.
Noile dispoziții ale administrației Trump vor institui standarde militare privind pronumele și identitatea de gen și vor interzice în mod direct accesul în armată a mii de transsexuali, sub pretextul problemelor mentală și de pregătire fizică.
Cum justifică Administrația Trump alungarea persoanelor transgender: după operație, recuperarea durează cel puțin 12 luni
„Coeziunea unității necesită niveluri ridicate de integritate și stabilitate în rândul militarilor” și nu pot exista derogări în ceea ce privește „reziliența, forța și capacitatea de a face față unor solicitări fizice extraordinare” se arată într-un document al Casei Albe referitor la ordinul privindu-i pe soldații transgender.
„Poate dura cel puțin 12 luni pentru ca un individ să finalizeze tratamentele după operația de tranziție, care implică adesea utilizarea de narcotice puternice. În această perioadă, persoanele în cauză nu sunt fizic capabile să îndeplinească cerințele de pregătire militară și au nevoie de îngrijire medicală continuă. Acest lucru nu este propice pentru desfășurare (militară) sau pentru alte cerințe de pregătire”, se spune în document.
„Persoanele care nu sunt în măsură să îndeplinească cerințele (de pregătire) nu pot servi în armată”, este concluzia textului citat.
Nu există date în legătură cu militarii transsexuali aflați în serviciul activ sau în rezervă, dar estimările din 2014 indicau, la momentul respectiv, un număr de până la 15.500.
Trump s-a mai războit o dată cu transsexualii din armata SUA
Trump a anunțat în timpul primului său mandat la Casa Albă că SUA nu vor mai „accepta sau permite” persoanelor transgender să servească în armată și a emis o directivă în acest sens, în 2017.
Administrația sa a continuat interdicția în 2018, dar aceasta a fost revocată printr-un ordin executiv al președintelui democrat Joe Biden în 2021.
În prezent, ordinul executiv al lui Trump privind persoanele transgender în armată îi ordonă noului secretar al Apărării, Pete Hegseth:
- să interzică „utilizarea pronumelor inventate și bazate pe identificare” în forțele armate;
- să interzică bărbaților și femeilor biologice să doarmă (în), să se schimbe și să folosească facilități de baie destinate sexului opus;
- să actualizeze toate standardele medicale ale Departamentului Apărării pentru a se asigura că acestea dau prioritate pregătirii și ‘letalității’ soldaților.
Hegseth, care este însărcinat cu punerea în aplicare, la Pentagon, a ordinelor lui Trump, a fost învestit vineri în Senatul SUA la un scor strâns: 51 de voturi pentru la 50 împotrivă.
Militarii excluși din armată pentru refuzul vaccinului anti-COVID, rechemați în forțele active, cu plata retroactivă a salariului
Votul de departajare a fost asigurat de vicepreședintelui JD Vance.
O altă decizie a lui Trump legată de armată este cea prin care sunt reintegrați în forțele militare cei care au fost excluși pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19 în timpul pandemiei, după cum au declarat doi oficiali ai Casei Albe pentru CNN.
Acestor militari li se va plăti retroactiv solda pentru perioada în care au fost lăsați la vatră. Ei vor fi reîncorporați cu gradul avut anterior.
CNN amintește că Pentagonul a anulat deja obligativitatea de vaccinare anti COVID-19 pentru militari.
Sursa citată menționa în octombrie 2023, la opt luni după ce mandatul de vaccinare a fost abrogat oficial, că doar 43 dintre cei peste 8.000 de foști militari înlăturați din armată pentru refuzul vaccinării au făcut demersuri pentru a fi reîncadrați.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News