Giovanni Castellucci se numără printre cele 32 de persoane condamnate în legătură cu prăbușirea podului Morandi, din Genova, în urma căreia 43 de italieni au murit. Tragedia s-a petrecut în 2018.
Fostul șef al companiei Autostrade per l’Italia, a fost condamnat, joi, la 12 ani de închisoare. Acesta reprezintă cea mai mare pedeapsă din dosar, potrivit The Guardian.
În 2018, un tronson de 50 de metri al podului Morandi s-a prăbușit, iar mașinile care se aflau pe pod căzut pe depozitele și albia râului aflate sub pasajul suprateran, în urma unei furtuni. În urma prăbușirii, 43 de italieni și-au pierdut viața.
Castellucci a fost judecat alături de alte 56 de persoane. Acesta a fost condamnat pentru complicitate la mai multe capete de acuzare de omor din neglijență.
Avocații lui au declarat că vor face apel. Avocații lui Castellucci susțin că acesta s-a bazat pe expertiza inginerilor italieni, deși el ocupa funcția de director general al companiei de administrare a autostrăzilor.
Avocații au clasat verdictul drept „o înfrângere pentru adevăr”. Cu toate acestea, prăbușirea podului care a dus la moartea a 43 de cetățeni reprezintă una dintre cele mai grave tragedii din istoria modernă a Italiei.
Toți inculpații au negat comiterea vreunei fapte ilicite. În total, 32 de persoane au fost condamnate la pedepse cuprinse între un an și 11 luni și 12 ani. Alții au fost fie achitați, fie acuzațiile mai ușoare au fost prescrise.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








