PSnews

Lifestyle

La storia di una leggenda. La più grande leggenda! (o poveste în imagini – partea I)

MrWallpaper.com

Aş vrea să îl parafrazez pe ziaristul meu preferat şi realizatorul de emisiuni TV britanic Jeremy Clarkson:

„Aceasta e o colecţie de artă! Aceasta e o colecţie de nebunie şi de genialitate! Aceasta e o colecţie de pornografie! Aceasta e o colecţie de Ferrari-uri!”

Să vorbeşti despre Ferrari, să îi povesteşti istoria completă… este aproape imposibil! Sunt sute de modele, unele unicat, sunt diverse evenimente care au marcat istoria mărcii, sunt diverşi ingineri, designeri, piloţi de teste, piloţi de curse,oameni care şi-au lăsat amprenta zilnic asupra evoluţiei poate celei mai iubite, şi mai nesuferite în acelaşi timp, mărci de automobile sport şi echipe de curse!

Ferrari e un nume care se confundă cu povestea automobilului sport de lux european şi cu istoria Formulei 1.

Ce voi încerca eu aici este să vă prezint, pe scurt, toate sau aproape toate modelele Ferrari din 1947 şi până în anul curent când se împlinesc 70 de ani de la apariţia Scuderiei Ferrari şi a primei maşini Ferrari. Voi încerca, eu, fan-ul înrăit Porsche, să îmi aduc omagiul genialităţii şi nebuniei care au dat lumii unele din cele mai incredibile maşini şi să mulţumesc mărcii Ferrari pentru rivalitatea creatoare pe care a avut-o totdeauna cu adversarul german şi cu vecinul său, Lamborghini. Rivalitatea lor a umplut această lume cu bijuterii pe patru roţi!

Începuturi tulburi

Enzo nu voia altceva decât să alerge la curse. Atât! Fiul fierarului Alfredo Ferrari din Modena nu avea nici cel mai mic interes în realizarea de maşini de stradă. După aventura scurtă în cadrul firmei milaneze Construzioni Meccaniche Nazionali, cu ajutorul căreia participă la prima sa cursă în 1919, Enzo devine pilot al echipei de curse a constructorului italian Alfa Romeo.

Clipboard01

Enzo Ferrari (sursa: www.biography.com)

Moartea, omni-prezenta moarte în lumea curselor auto de la începutul secolului XX, ea a fost cea care a dictat, însă, viitoarea carieră a tânărului Enzo.

La 25 iulie 1925 moare principalul pilot al Alfa Romeo, veneţianul Antonio Ascari, cu ocazia Grand Prix-ului Franţei. Această tragedie l-a marcat puternic pe Enzo, el dedicându-se ulterior în primul rând managementului echipei de curse Alfa Romeo şi realizării şi dezvoltării maşinilor de curse Alfa, pilotând, totuşi, până în 1932. Pe o astfel de maşină va trona pentru prima dată emblema cu faimosul căluţ cabrat. Această emblemă fusese purtată în primul război mondial de celebrul as al Corpo Aeronautico Militare, contele Francesco Baracca, cel care i-a dăruit lui Enzo un medalion purtând viitoarea siglă a maşinilor Ferrari.

Clipboard01

Contele Francesco Baracca lângă avionul său, SPAD S-VII (sursa foto: www.tgfuneral24.it)

În 1932 Enzo înfiinţează Scuderia Ferrari, echipă care avea să guste succesul pentru prima dată în 1935 acasă la greii lumii auto, în Germania, pilotul Tazio Nuvolari învingându-i pe fritzii Hans Stuck (Auto Union), Rudolf Caracciola (Mercedes-Benz) şi Bernd Rosemeyer (Auto Union) la volanul mult mai umilului Alfa Romeo P3.

Clipboard01

Tazio Nuvolari îndreptându-se spre linia de sosire la Grand Prix-ul Germaniei din 1935 (sursa foto: www.motorsportmagazine.com)

4 ani mai târziu, Enzo înfiinţează Auto Avio Construzioni. Nu putea să îşi folosească numele până în 1943 conform unei înţelegeri cu Alfa Romeo.

Tot 4 ani mai târziu începe Al Doilea Război Mondial, iar Enzo e nevoit să participe la producţia de război pentru armata italiană. După război se decide să îşi înfiinţeze propria sa marcă de automobile, Ferrari, având ca principal proiectant pe genialul vrăjitor al supapelor, Gioacchino Colombo.

Debutul

Firma Ferrari, aşa cum o cunoaştem azi, a fost înfiinţată oficial în 1947, iar prima maşină Ferrari a fost modelul 125 Sport, o mică barchetta sportivă construită conform reţetei clasice agreate de Enzo, motor V12 proiectat de Colombo dispus frontal, uşor în spatele punţii fată pentru un bun echilibru, tracţiune spate.

Clipboard01

Ferrari 125 Sport (1947) (sursa foto: www.autoevolution.com)

125 Sport era propulsat de motorul V12 Colombo de 1,5 litri care producea 118 CP cu ajutorul a trei carburatoare Weber, cuplat cu o cutie de viteze cu 5 trepte, singura care se putea descurca cu regimul înalt de turaţie al motorului (linia roşie era la 7000 rpm).

Ferrari 125 S a participat la prima cursă pe 11 mai 1947 pe Circuito di Piacenza, dar a abandonat. Două săptămâni mai târziu vine prima victorie în Marele Premiu al Romei cu Franco Cortese la volan.

Tot în 1947 apare al doilea model Ferrari, 159 S, practic un 125 S cu un motor ceva mai mare şi cu o altă caroserie tip barchetta. Motorul era acelaşi Colombo, dar de 1,9 litri şi 125 CP.

Clipboard01

Ferrari 159 S Corsa Spyder transformat în 166 Corsa Spyder, proprietatea colecţionarului James Glickenhaus.  Acesta este cel mai vechi Ferrari existent. (sursa foto: www.hemmings.com)

Maşina debutează pe 15 august 1947 în cursa de la Pescara, Franco Cortese terminând pe locul 2. Prima victorie vine abia pe 12 octombrie 1947 la Torino cu Raymond Sommer la volan.

„Bărcuţa” 125 S mai face un mic salt evolutiv pentru anul 1948 devenind Ferrari 166 Sport, 166 Mille Miglia şi 166 Corsa Spyder. 166 S şi 166 MM se numără printre cele mai frumoase maşini din lume, fiind opera designerului Carlo Anderloni de la Carrozzeria Touring, realizarea efectivă revenindu-le celor de la Carrozzeria Allemano.

Clipboard01

Ferrari 166 Sport (1948) (sursa foto: www.silodrome.com)

Tot Anderloni a proiectat şi primul Ferrari de stradă, modelul iniţial 166 Inter.

Clipboard01

Ferrari 166 Inter Carrozzeria Touring (1948) (sursa foto: www.coachbuild.com)

Pentru seria 166 Colombo reproiectează deja celebrul său V12, mărindu-l la 2 litri şi 140 CP.

Modelul 166 a câştigat cursa Mille Miglia în 1948 cu echipajul Clemente Biondetti-Giuseppe Navone şi în 1949 cu echipajul Clemente Biondetti-Ettore Salani. În 1949 echipajul Luigi Chinetti-Peter Mitchell-Thomson Baron of Selsdon a câştigat cursa de 24 h de la Le Mans, echipajul Clemente Biondetti-Igor Trubeţkoy a câştigat Targa Florio, iar echipajul Luigi Chinetti-Jean Lucas a câştigat cursa de 24 h de la Spa-Francorchamps, devenind una din cele mai de succes maşini de curse.

Pentru anul următor Enzo Ferrari lansează un nou model pentru competiţii, 195 S, a cărui caroserie e desenată şi realizată de celebra deja Carrozzeria Touring, model ce era propulsat de un nou motor Colombo V12 de 2,3 litri care dezvolta 130 CP în varianta cu un singur carburator, iar în varianta triplu-carburator producea peste 160 CP, motor prezent şi pe modelul de stradă. La volanul unuia din cele două exemplare produse Gianni Marzotto a câştigat cursa Mille Miglia din acel an.

Clipboard01

Ferrari 195 Sport LM Berlinetta (1950) (sursa foto: www.coachbuild.com)

Maşina de curse a primit şi o versiune de stradă pe principiul „Duminică alergăm şi câştigăm, luni vindem”, versiune numită Ferrari 195 Inter, lansată la Salonul Auto de la Paris din 1950, care era carosată fie de Carrozzeria Vignale, fie de Carrozzeria Ghia, iar un exemplar a fost realizat de Carrozzeria Moto. În total 27 de exemplare.

Clipboard01

Ferrari 195 Inter Carrozzeria Ghia (1950) (sursa foto: www.coachbuild.com)

Între timp Ferrari intrase şi în nou înfiinţatul Campionat Mondial de Formula 1.

Primul monopost Ferrari a fost 125 F1 care utiliza iniţial un motor Colombo V12 de 1,5 litri supra-alimentat ce dezvolta aproximativ 230 CP.

Clipboard01

Ferrari 125 F1 (1948-1949) (sursa foto: www.pinterest.com)

Pentru că motorul nu era suficient de puternic pentru ca 125-ul să poată înfrânge modelele Alfa Romeo sau Maserati el a fost modificat pentru sezonul 1949, ajungând să dezvolte 280 CP.

În 1948 şi 1949 maşina 125 F1 a reuşit 12 victorii de etapă.

În 1950 apare pe circuite modelul 275 F1.

Fiind nemulţumit de performanţele motorului Colombo V12 supra-alimentat, Enzo decide trecerea la motoare mai mari aspirate. Îl concediază pe Colombo şi îl înlocuieşte cu Aurelio Lampredi. Acesta realizează un nou V12 de 3,3 litri şi 300 CP. Cu acest motor Scuderia Ferrari a reuşit doar un modest loc 5 în Grand Prix-ul Belgiei, astfel că la Grand Prix-ul Naţiunilor disputat în Elveţia e folosit modelul 340 F1 (aceeaşi maşină cu un V12 de 4,1 litri şi 335 CP) care a abandonat tocmai din cauza motorului. Aşa că apare o nouă variantă a motorului Lampredi V12 de 4,5 litri şi 340 CP, iar maşina e numită 375 F1. În afară de această versiune a mai existat şi modelul 375 Indy, însă nici acestea nu au avut succes. Însă, Doamne, ce frumoase erau!

Clipboard01

Ferrari 375 F1 (1951) (sursa foto: www.pinterest.com)

Clipboard01

Ferrari 375 Indy (1950) (sursa foto: www.youtube.com)

Anul 1951 înseamnă apariţia unora din cele mai frumoase maşini din lume.

Prima a fost cea care avea să dea naştere unei serii de maşini vârf de gamă pentru mulţi ani, Ferrari 340 America. Aceasta venea în două variante, coupe şi spider, fiind echipată cu motorul Lampredi V12 dezvoltat pentru Formula 1. Designul era semnat de Giovanni Michelotti, iar realizarea caroseriilor a fost încredinţată carosierilor Ghia, Vignale şi Touring.

Clipboard01

Ferrari 340 America Barchetta by Touring (1951) (sursa foto: www.tech-racingcars.wikidot.com)

Clipboard01

Ferrari 340 America Coupe by Ghia (1951) (sursa foto: www.favcars.com)

De-a lungul a 16 ani, modelul 340 a cunoscut diverse declinaţii, care de care mai frumoase:

Clipboard01

Ferrari 342 America Coupé Speciale by Pininfarina (1952) (sursa foto: www.pinterest.com)

342 America a fost produs de către Pininfarina (3 coupe-uri) şi de către Vignale şi Pininfarina (cele 3 roadstere).

Clipboard01

Ferrari 342 America Cabriolet by Pininfarina (1952) (sursa foto: www.favcars.com)

Clipboard01 

Ferrari 375 America Vignale Coupé (1953) (sursa foto: www.minibiz.com)

Ferrari 375 America a fost construit în 11 exemplare de către Vignale şi Pininfarina.

 Clipboard01

Ferrari 375 America Coupé Speciale by Pininfarina (1953) (sursa foto: www.youtube.com)

Clipboard01

Ferrari 410 Superamerica Coupé by Pininfarina (1955) (sursa foto: www.thewheelsofsteel.com)

Clipboard01

Ferrari 410 Superamerica Roadster by Pininfarina (1955) (sursa foto: www.oldschoolwallpapers.blogspot.net)

Clipboard01

Ferrari 410 Superfast Pininfarina Speciale (1956) (sursa foto: www.auta5pu.eu)

410-le a beneficiat de varianta de 5 litri şi 340 CP a motorului V12 Lampredi şi era de două ori mai scumpă decât faimosul Mercedes-Benz 300SL Gullwing

Clipboard01

Ferrari 400 Superamerica by Pininfarina (1959) (sursa foto: www.joshua-s.com)

În 1959, Ferrari a construit un exemplar special pentru şeful FIAT, unul din cei mai influenţi oameni de afaceri italian, Giovanni Agnelli, având un design asemănător modelului Maserati 5000GT aflat în posesia aceluiaş domn Agnelli.

Clipboard01

Ferrari 400 Superamerica Pininfarina Coupé Speciale (1959) (sursa foto: www.wikiwand.com)

Clipboard01

Ferrari 500 Superfast (1964) (sursa foto: www.favcars.com)

În 1964 Ferrari şi Pininfarina prezintă la Salonul Auto de la Geneva bijuteria de mai sus, maşină sub capota căreia reapare numele Colombo pe un nou V12 de 5 litri şi 400 CP ce respira prin 6 carburatoare dublu-corp Weber. Se spune că acest motor e unul din cele mai melodioase din lume!

Doi ani mai târziu Ferrari lansează ultimul model al seriei America, modelul 365 California, un roadster de o frumuseţe erotică. Era epoca romantică a rivierei franceze şi italiene! Era epoca „Douliou Douliou Douliou Saint-Tropez”!

Clipboard01

Ferrari 365 California (1965) (sursa foto: www.youtube.com)

Între timp Ferrari şi-a îmbogăţit gama de modele cu unele ceva mai ieftine (ieftine pentru un Ferrari, nu pentru omul de rând) cu o serie ce face furori pe piaţa colecţionarilor, seria 250. Această serie a cuprins atât modele destinate curselor auto, cât şi maşini de stradă, GT-uri, fiind „vinovată” şi de apariţia marelui rival din Sant’Agata Bolognese, Automobili Lamborghini.

Primul pe listă a fost 250 S, un model experimental care, în ciuda unei puteri mai mici, a reuşit să se impună în 1952 în cursa Mille Miglia în faţa versiunii de curse a Mercedes-ului 300SL. Ulterior maşina a participat la Le Mans şi Carrera Panamericana, abandonând.

Clipboard01

Ferrari 250 S (1952) (sursa foto: www.supercars.net)

Acesta a fost urmat în 1953 de modelul 250 MM, dezvoltat pentru Mille Miglia, cursă în care a terminat pe locul 4. 250 MM a fost realizat în două versiuni Pininfarina coupé şi Vignale barchetta.

Clipboard01

Ferrari 250 MM Vignale Barchetta (1953) (sursa foto: www.decorgirl.net)

250 MM utiliza acelaşi V12 ca şi 250 S, dar puterea fusese crescută la 240 CP.

Urmaşul lui MM, 250 Monza, a fost un hibrid între 750 Monza (motor cu 4 cilindri) şi 250 MM, rezultând o maşină de curse splendidă, atât de splendidă că nici nu mai conta dacă are sau nu un motor sub capotă!

Clipboard01

Ferrari 250 Monza (1954) (sursa foto: www.minibiz.com)

Ce a urmat după Monza, după ce s-a renunţat la mariajul dintre şasiurile Monza şi motoarele V12 ale seriei 250… a fost… magie!

Doamnelor şi domnilor, vă prezint celebrul 250 Testa Rossa, una din cele mai de succes maşini de curse din istoria Ferrari, maşină care a câştigat de trei ori cursa de 24 de ore de la Le Mans, de 4 ori cursa de 12 ore de la Sebring şi de două ori cursa de 1000 km de la Buenos Aires, un exemplar fiind vândut recent la o licitaţie cu suma de US$16,4 milioane!

Clipboard01

Ferrari 259 Testa Rossa (1957) (sursa foto: www.classicdriver.com)

Caroseria modelului iniţial, cu acele aripi faţă ciudate inspirate din lumea Formulei 1, a fost realizată de Carrozzeria Scaglietti, iar numele Testa Rossa (Căpăţână roşie) a fost dat de capacele de chiulasă ale motorului vopsite în celebrul roşu Ferrari.

Clipboard01

Motorul V12 de 3 litri al modelului Testa Rossa (sursa foto: www.wallpaperup.com)

În 1961 apare versiunea 250 TR Spyder Fantuzzi, model care a fost sursa de inspiraţie pentru designul modelului F430 apărut zeci de ani mai târziu. Nu credeţi? Uitaţi-vă la „nasul” maşinii, la prizele de aer de pe „umerii” caroseriei!

Clipboard01

Ferrari 250 TR Spyder Fantuzzi (1961) (sursa foto: www.commons.wikimedia.com)

Testa Rossa a fost urmat de un GT la fel de celebru, Ferrari 250 GTO. Iniţialele GTO au desemnat de atunci în nomenclatorul Ferrari modele foarte speciale, Gran Turismo Omologato, doar câteva modele având onoarea de a se numi aşa!

GTO-ul a existat in două versiuni de ampatament, scurt (SWB) şi lung (LWB), SWB-ul fiind realizat şi într-o variantă de caroserie tip Shooting break numită Breadvan (Maşina de pâine) construită de Giotto Bizzarrini, şi două variante de motorizare, ambele în configuraţie V12 de peste 300 CP, una de 3 litri şi una de 4 litri.

Clipboard01

Ferrari 250 GTO SWB (1962) (sursa foto: www.wallpapers-web.com)

Clipboard01

Ferrari 250 GTO LWB (1962) (sursa foto: www.autoblog.com)

Clipboard01

Ferrari 250 GTO Breadvan (1962) (sursa foto: www.wallpapersup.com)

La ora actuală, Ferrari 250 GTO este una din cele mai dorite maşini de către colecţionari. Ralph Lauren are una, Nick Mason, bateristul trupei Pink Floyd, are una, Chris Evans, are una, Paul Pappalardo are u… scuze, avea una culoarea Rosso Corsa cu tapiţerie de piele albastră fabricată în 1964. Avea, pentru că în 2013 a vândut-o unui alt colecţionar contra sumei de… Atenţie!… US$52.000.000!!!!

Exact, cincizeci şi două milioane de dolari SUA!!! Pentru o maşină făcută integral manual ale cărei uşi nu se potrivesc de la un exemplar la altul! Exact ca la Daciile din anii ’80-’90! Şi eu ca fraieru’ am dat-o pe a mea cu 500€! Nu era ea Ferrari, dar avea uşile unicat!

După 250 GTO a venit subseria P, gamă compusă în exclusivitate din maşini de curse cu motorul dispus central în spatele pilotului. Deşi nu prea au nimic în comun cu GT-urile seriei 250, P-uril sunt considerat o ramură a acesteia deoarece primele modele au fost maşini derivate din modelele 250 Testa Rossa şi 250 GTO.

Primul a fost 250 P (Prototipo), model echipat cu motorul lui Testa Rossa şi care la debutul său din 1963 a câştigat 3 curse importante: 12h of Sebring, Nürburgring 1000 km şi 24h du Mans.

Clipboard01

Ferrari 250 P (1963) (sursa foto: www.testdrive.com.ua)

250 P-ul a fost derivat apoi în 275 P şi 330 P, practic aceeaşi maşină cu motorul uşor mărit şi cu ampatamentul uşor lungit.

Varianta cu cabină închisă a lui 250 P a apărut tot în 1963 şi s-a numit 250 Le Mans, fiind o maşină destinată în primul rând echipelor private de curse. Rămâne un reper în istoria lui Ferrari deoarece 250 LM-ul echipei North American Racing Team (NART) a fost ultimul Ferrari care a câştigat la general cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Clipboard01

Ferrari-ul 250 LM al echipei NART care a câştigat 24h du Mans în 1965 (sursa foto: www.pinterest.com)

275 P şi 330 P au avut şi ele urmaşi, 275 P2 şi 330 P2, mai joase, mai uşoare şi mai aerodinamice decât variantele iniţiale şi echipate cu motoare mai puternice de 350, respectiv de 410 CP. Ele au câştigat mai multe curse de anduranţă printre care şi etapa din Iadul Verde.

Clipboard01

Jean Guichet la volanul Ferrari-ului 275 P2 în cursa Nürburgring 1000 km (1965) (sursa foto: www.commons.wikimedia.com)

Clipboard01

John Surtees în aceeaşi cursă cu un 330 P2 (sursa foto: www.commons.wikimedia.com)

330 P2 a fost derivat apoi în modelul P3 din care nu mai există nici un exemplar, unul fiind transformat în 330 P4 după care a fost distrus complet, iar alte două P3-uri au devenit 412 P, versiunea de client a lui 330 P3.

Clipboard01

Ferrari 412 P (1967) (sursa foto: www.ferrarilife.com)

P4 a fost un model important pentru Ferrari, el câştigând în 1967 cursa de 1000 km de la Monza şi făcând show în cursa de 24 h de la Daytona când cele două P4 şi un 412 P au trecut împreună linia de sosire en fanfare ca răzbunare pentru finişul celor 3 Ford-uri GT 40 cu un an înainte la Le Mans.

Clipboard01

Ferrari 330 P4 (1967) (sursa foto: www.petrolicious.com)

Ultimul P a fost un model de Grupa 6 derivat din maşina de Formula 1 Ferrari 312 numit… 312 P! Din păcate a cam fost înfrânt peste tot de Porsche 908!

Clipboard01

Ferrari 312 P (1969) (sursa foto: www.pinterest.com)

Clipboard01

Ferrari 312 PB (1971) (sursa foto: www.britmodeller.com)

Varianta PB a avut ceva mai mult succes, asigurând titlul mondial pentru Ferrari în ediţia din 1973 a World Championship for Makes. Acesta a fost şi ultimul an la nivel înalt al lui Ferrari în cursele de anduranţă, proprietarul de atunci al mărcii, FIAT, hotărând concentrarea exclusivă asupra Formulei 1.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Sarah Albert

    8 septembrie 2017, 23:49 la 23:49

    It’s was An Amazing Story of All Time.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi