La un an de mandat, Guvernul Ciolacu depășește borna de 10.000 posturi în ce privește creșterea aparatului bugetar

Sursa foto: Unsplash

Aparatul bugetar a crescut în luna mai cu 1.762 posturi față de luna aprilie și a ajuns la 1,294 milioane posturi ocupate, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creșterea din luna mai vine după un avans considerabil, de peste 3.000 de posturi în aprilie, precedat însă de câteva luni de scăderi în care numărul de posturi ocupate a coborât per total cu 5.690. 

Datele deținute de Profit.ro arată că Guvernul Ciolacu a crescut aparatul bugetar cu peste 10.600 de posturi în cele 12 luni de la preluarea mandatului, o medie de 884 posturi pe lună, mai redusă față de cele mai multe guverne din ultimii ani, cu excepția Guvernului Cîțu.

În mandatul lui Ciolacu, cele mai importante creșteri ale aparatului bugetar au fost înregistrate în Educație (+6.642 posturi), primării (+3.629 posturi), Ministerul Apărării (+2.407 posturi), iar cele mai mari scăderi de personal în Ministerul Afacerilor Interne (-2.741 posturi), unități sanitare finanțate din FNUASS (-871 posturi) și unități sanitare din rețeaua sanitară a autorităților locale (-782 posturi).

Numărul bugetarilor este în creștere constantă de un deceniu.

Pentru comparație:

  • guvernul Ciucă a avut un plus de 24.899 posturi – o medie de 1.383 posturi în plus pe lună
  • guvernul Câțu a înregistrat un plus de 9.186 posturi – 835 pe lună
  • guvernele Orban I și II un plus de 13.835 posturi – 988 pe lună
  • guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă un plus de 45.423 posturi – 1.336 pe lună

De ce este important: Aparatul bugetar se situează foarte aproape de pragul de 1,3 miloane de posturi ocupate. Sectorul public s-a mai situat peste 1,3 milioane în 2009, cu un maxim record de 1,398 milioane în 2008. Ajustările dure din 2009-2010, în cadrul împrumuturilor luate de la FMI (cum ar fi o angajare la șapte plecări), au condus la diminuarea aparatului bugetar la 1,266 milioane în 2010. Minimul a fost atins în 2014, la circa 1,18 milioane de bugetari, ulterior numărul de posturi fiind în creștere constantă.

De asemenea important: Evoluția numărului de posturi ocupate prezintă o situație a dimensiunii aparatului bugetar, dar nu arată numărul angajărilor din sectorul public. Numărul de angajări este mult mai mare, întrucât compensează ieșirile din sistem (pensionări, plecări și decese) și generează și o creștere a numărului total de posturi ocupate.

Cei mai mari angajatori din sectorul public în mai

  • Educație 377.219
  • Ministerul Educației 302.376
  • unități învățământ superior de stat 70.200
  • învățământ preuniveristar 4.643
  • Sănătate 244.072
  • Ministerul Sănătății 18.200
  • unități sanitare finanțate din FNUASS 80.097
  • unități sanitare din rețeaua autorităților locale 145.775
  • Poliție + Jandarmerie (MAI) 124.094
  • Apărare 74.695
  • Finanțe (ANAF+Vamă+Ministerul Finanțelor) 24.731

Cele mai importante schimbări din mai

  • Ministerul Apărării +877
  • autorități executive locale (inclusiv primării) +674
  • unități sanitare din rețeaua sanitară a autorităților locale +281
  • unitățile de învățământ superior de stat +250
  • Ministerul Afacerilor Interne (Poliție și Jandarmerie) +235
  • învățământ preuniversitar -376

În ce domenii a crescut și în ce domenii a scăzut aparatul bugetar în mandatul Ciolacu

(cele mai importante modificări între mai 2023 și mai 2024)

Plus

  • Ministerul Educației +6.642 posturi
  • autorități executive locale (în principal primării) +3.629 posturi
  • Ministerul Apărării +2.407 posturi
  • învățământ superior de stat +2.047

Minus

  • Ministerul Afacerilor Interne -2.741
  • unități sanitare finanțate din FNUASS -871
  • unități sanitare din rețeaua sanitară a autorităților locale -782
  • Finanțe (ANAF+Vamă+Ministerul Finanțelor) -116

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: