Până la vară turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS vor să termine integral primele două loturi din A0 între A2 şi DN6, iar cel de-al treilea lot, aflat în lucru la grecii de la Aktor, ar trebui să fie gata până în august l Miza lucrărilor o reprezintă unirea celor trei autostrăzi – A0 cu A2 şi A1 –, astfel încât pentru prima dată în istorie Bucureştiul, mai exact centura ocolitoare, să nu mai fie o piedică în transporturi.
Constructorul grec Aktor, din cadrul grupului Intrakat de la finalul anului trecut, şi-a asumat accelerarea lucrărilor la lotul al treilea din autostrada A0 Bucureşti Sud, astfel încât în vara acestui an să se poată circula în premieră pe autostradă de la Piteşti la Constanţa, notează zf.ro.
„Deja putem vedea rezultatele tranzacţiei dintre Ellaktor şi Intrakt. În trecut nu am performat prea bine în România, dar acum vom rezolva şi acest aspect. Spre exemplu, la final de august, început de septembrie, vom finaliza lucrările la lotul 3 din A0 între DN6 şi A1. Avem aici 650 de angajaţi şi vom creşte. Nu vrem să avem Aktor ca o ramură, vrem ca o companie. Să avem cât mai mulţi angajaţi români aici. Avem aici 650 de angajaţi, peste 500 sunt români. Probleme cu forţa de muncă avem şi în Grecia. Dar dacă plăteşti, găseşti. Aici este problema. Trebuie să învăţăm să plătim mai bine, dar este o problemă de cost“, a declarat într-un interviu acordat ZF Alexandros Exarchou, vicepreşedinte şi CEO al Intrakat S.A., grupul care deţine acum Aktor.
Potrivit datelor CNAIR publicate la începutul lunii aprilie, Aktor a ajuns la 63% grad de execuţie pe lotul al treilea din A0 Bucureşti Sud, cu un progres de trei puncte procentuale faţă de martie. Pentru a recupera teren, ar fi necesar un progres de cel puţin şapte puncte procentuale lunar.
Cu A0 gata pe zona de sud a Capitalei, se va putea circula practic pe 362 km de autostradă, de la Constanţa la Piteşti. Până atunci, cel mai lung tronson de autostradă din România este de 245 km, de la Târgu-Mureş la Holdea.
Miza lotului 3 din A0 Sud o reprezintă deblocarea actualei centuri, DNCB pe tronsonul dintre DN6 şi A1, unde cu excepţia pasajului de la Domneşti în continuare se circulă pe o bandă pe sens – motiv pentru care nici pasajul nu a avut un impact mare asupra traficului, în condiţiile în care imediat după pasaj din trei benzi se formează una singură.
Potrivit Asociaţiei ProInfrastructura accelerarea lucrărilor de către Aktor vin în condiţiile în care luna aceasta era termenul de finalizare, având până acum o întârziere de aproape 10 luni. De partea cealaltă, în cazul turcilor care lucrează între A2 şi DN5, asociaţia se aşteaptă ca o inaugurare între DN5 şi DN4 – Giurgiu – Olteniţa – să poată avea loc în aprilie, iar între DN4 şi A2 în iulie-august. Astfel, chiar şi în cel mai bun caz, inaugurările ar putea rata sezonul estival din 2024.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News