Partidul extremist AUR și-a lansat candidatul la Primăria Constanța, sâmbătă, în prezența a maximum 300 de persoane (inclusiv politicieni, membri de partid și presă), conform estimărilor reporterilor Info Sud-Est și G4Media care au participat la eveniment. Numărul participanților, de aproape 300 în punctul maximum, la discursul lui George Simion, a fost confirmat și de jandarmii consultați de reporteri.
Notă: Evenimentul de la Constanța a reprezentat prima lansare a unui candidat AUR la o primărie importantă, mare, din mediul urban în anul 2024, cu patru rânduri de alegeri. Mai mult, Constanța este una dintre cele mai mari organizații AUR din țară din punct de vedere al numărului membrilor de partid, conform informațiilor ISE.
Candidatul AUR la Primăria Constanța, Ovidiu Cupșa, a fost susținut din public de politicieni reșapați din PSD, PNL și PP-DD, de pe vremea când orașul și județul erau conduse de trioul Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu-Sorin Strutinsky, toți trei condamnați definitiv în dosare de corupție și, în prezent, aflați în penitenciare, scrie Info Sud-Est.
Însuși candidatul AUR la Primăria Constanța este fost vicepreședinte PNL Constanța, pe vremea când liberalii de la malul mării erau din punct de vedere politic o anexă a PSD, cu zero opoziție politică.
Ovidiu Cupșa este un fost vicepreședinte PNL Constanța, care a avut mai multe funcții publice (consilier local, județean, a lucrat în primăria condusă de Radu Mazăre ș.a.) și a condus peste un deceniu CERONAV, o instituție-cheie pentru marinari (aflată în subordinea Ministerului Transporturilor), care organizează cursuri obligatorii de instruire și perfecționare a acestora și le eliberează documentele aferente pentru a putea naviga. A rămas în funcție și pe vremea când Ministerul Transporturilor a fost la PNL, și în epoca Dragnea, și pe vremea USR și a fost schimbat de Sorin Grindeanu, în decembrie 2023. Și-a dorit să fie candidatul PNL la Primăria Constanța în ultimele două scrutine, când partidul l-a importat pe Vergil Chițac, actualul primar al municipiului. Cupșa este un apropiat de PSD-ul vechi, dar mai multe surse liberale și social-democrate susțin că reprezentantul AUR este apropiat și de actuala conducere PSD Constanța, criticată în timpul evenimentului de sâmbătă.
Cele mai cunoscute figuri de la eveniment au fost Cristinel Dragomir și Cristian Darie, adjuncții fostului președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu, fostul primar al Năvodariului Nicolae Matei (care a fost, de asemenea, condamnat definitiv într-un dosar DNA), aflat la putere tot în epoca fostei administrații.
Candidatul AUR, fostul liberal Ovidiu Cupșa, a confirmat pentru Info Sud-Est și G4Media că îl leagă o prietenie veche de o parte dintre social-democrații fostei administrații și a transmis că așteaptă lângă el în noul proiect politic pe oricine vrea să i se alăture.
La eveniment a fost prezent și șeful comunității evreiești de la Constanța, Sorin Lucian Ionescu, care a stat în culise, alături de organizatori și membrii AUR care așteptau să urce pe scenă. Este apropiat de actualul PSD local și fost director al televiziunii Neptun TV, aparatul principal de propagandă al fostei administrații Mazăre-Constantinescu alături de ziarul Telegraf, trust pe care l-au fondat înainte să intre în politică.
Întrebat de Info Sud-Est și G4Media dacă nu consideră că prezența sa la evenimentul unui partid extremist și cu derapaje antisemite este contradictorie cu statutul de reprezentant al unei comunități evreiești, Sorin Lucian Ionescu a declarat că s-a aflat la lansare în calitate de jurnalist pentru că are o publicație online și că nu comentează doctrina partidelor politice.
Alexandru Florian, directorului general al Institutului „Elie Wiesel”, a declarat că: ”Prezența la un eveniment AUR al unui membru al comunității evreiești, având și funcție de reprezentare a acesteia, este foarte gravă. Chiar dacă nu era în calitatea sa oficială, această practică a dublului standard nu face decât să legitimeze ideologii și practici politice radicale de dreapta”.
Deputatul comunității evreiești, Silviu Vexler, nu a răspuns solicitării de a transmite un punct de vedere.
Unul dintre cei care au luat cuvântul a fost omul de afaceri Mohammad Murad, care susține AUR și pe candidatul la Primăria Constanța și care a transmis că a vrut să candideze pentru această funcție în 2020, dar că a fost amenințat că ”va pierde tot ce a făcut în România”. Murad a spus că ”nu i-a fost frică”, dar a renunțat la candidatură.
Liderii AUR George Simion și Claudiu Târziu au fost vizibil iritați de organizarea slabă a evenimentului și mobilizarea populației mult sub adunările obișnuite ale partidului.
Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, a declarat pentru Info Sud-Est și G4Media că, din punctul său de vedere, evenimentul a fost ”un succes”, având în vedere condițiile meteo (frig, burniță n.red.) și faptul că ”nu a mobilizat oamenii, ci au venit natural”.
Evenimentul moderat de Ramona Ioana Bruynseels, pupila politică a lui Dan Voiculescu (patronul Antena 3, fost colaborator al Securității), a început la ora 14:00, cu aproximativ 150 de persoane, iar în jurul orei 15:30 s-au încheiat discursurile și a început muzica.
Lansarea a fost organizată în Portul Turistic Tomis, exact în locul unde ÎPS Teodosie (în relații foarte apropiate cu George Simion și AUR) sfințește apa de Bobotează. Este un spațiu larg, deschis, care se continuă pe faleza Cazinoului și unde sunt organizate inclusiv concerte în aer liber, datorită dimensiunilor. Zona este aleasă în general de organizatorii de evenimente care implică adunarea unor mase mari de oameni, de câteva mii.
Organizatorii se așteptau probabil la un public similar, cu atât mai mult cu cât a fost mediatizat faptul că evenimentul politic se va încheia cu un concert susținut de formații foarte cunoscute la nivel local și care adună în mod normal un public numeros: Pindu, Ionuț Galani și formația Provincialii.
AUR a pariat astfel pe electoratul din comunitățile aromână-greacă, numeros și important în Constanța, dar care își desfășoară activitatea preponderent în mediul de afaceri, bancar sau Horeca și care, din punct de vedere politic este adjudecat în cea mai mare parte de PNL sau, în cazuri mai rare, de PSD și foarte rare de USR.
Evenimentul a fost deschis de Nicolae Voiculeț, care a interpretat la nai ”Deșteaptă-te, române”, imnul României pe care oamenii nu l-au cântat împreună cu artist. Momentul a fost semnalizat și de Voiculeț care a spus, vizibil iritat din cauza apatiei publicului: ”Măcar anul ăsta să învățați imnul!”.
Momentul a fost dublat de întreruperea curentului (de două ori), timp în care gazdele, candidatul AUR împreună cu moderatoarea și alte persoane din staff, păreau că sunt în degringoladă. O persoană din public a strigat: ”Ne-a tăiat curentul”, iar ideea e fost preluată rapid de candidatul AUR și invitați și rostogolită de-a lungul întregii întâlniri, inclusiv cu atacuri la primarul Constanței, care a fost acuzat de lașitate și cenzură pentru că ”taie curentul” și împiedică AUR să-și desfășoare evenimentul.
Primăria Constanța a declarat pentru Info Sud-Est și G4Media că administrația locală nu a avut nicio implicare în eveniment, în afara autorizării acestuia, iar alimentarea cu energie electrică a revenit în sarcina organizatorului.
Momentul culminant a fost reprezentat de urcarea pe scenă a lui George Simion, care a intrat pe ritmuri rock, asemenea unui superstar, cu fum și artificii. Prin contrast, partenerul său Claudiu Târziu, și el co-fondator AUR, a urcat pe scenă odată cu ceilalți membri de partid, invitați și cu familia candidatului, a fost prezentat la comun și nu a luat cuvântul.
Liderul AUR a lăudat carele alegorice ale lui Radu Mazăre că ”măcar existau” pe vremea respectivă, în timp ce azi a rămas doar ”carul cu boi”, făcând referire la conducerea primăriei. Liderul partidului extremist a continuat cu atacurile la persoană vorbind despre ”grasul ăla de la RAJA” (Felix Stroe, șeful PSD Constanța, n.red.) care numește candidații PNL la primărie, aluzie la un blat PSD-PNL la nivel local.
Felix Stroe a declarat pentru Info Sud-Est și G4Media: ”Este o calomnie, în primul rând nu mai sunt gras. Am slăbit 40 de kilograme. Apoi, cum să comentez o asemenea abjecție”. Ulterior, liderul PSD Constanța a transmis pe Facebook că declarația este ”insultătoare”, l-a numit extremist pe liderul AUR și că ”își rezervă dreptul să sesizeze organele abilitate, inclusiv Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News