Lansarea candidaţilor PSD, la Buzău – Romaşcanu mizează pe 60% la europarlamentare şi peste 57% la locale

Sursă foto: Facebook / Lucian N. Romascanu

Preşedintele PSD Buzău, senatorul Lucian Romaşcanu, care candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat joi, la evenimentul de lansare a candidaţilor social-democraţi pentru alegerile locale din 9 iunie, că în judeţ mizează pe un scor de 60% la europarlamentare, unde există liste comune cu PNL. iar la alegerile locale, la un scor peste cel de 57% obţinut la alegerile precedente. ”În cazul în care nu obţinem aceste scoruri am spus că ne vom pune mandatele pe masă şi colegii vor decide ce se va întâmpla”, a afirmat el. Romaşcanu a precizat că, dacă lista comună PSD-PNL funcţionează, va exista un proiect comun până la capăt, poate chiar şi candidat comun la Preşedinţie. La rândul său, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a spus că îşi doreşte ca PSD să obţină un scor politic bun, dar şi că îşi doreşte ca judeţul Buzău să dea un preşedinte de ţară, referindu-se la Marcel Ciolacu.

PSD Buzău porneşte în alegeri cu primari în funcţie în majoritatea localităţilor din judeţ după ce 10 din primarii aleşi pe liste PNL în anul 2020 au trecut la PSD după schimbarea conducerii partidului.
Joi au fost prezentaţi candidaţii pentru 83 din cele 87 de localităţi din judeţ inclusiv municipiile Buzău, Râmnicu Sărat şi oraşele Nehoiu, Pogoanele şi Pătârlagele.
„Suntem, începând de acum, în linie dreaptă  pentru a comunica oamenilor că echipa PSD , atât de la judeţ cât şi din fiecare localitate, a făcut lucruri importante pentru oameni şi că avem proiecte de dezvoltare care vor continua. Ne dorim să obţinem un vot politic extrem de bun, să avem majorităţi confortabile în toate localităţile şi în Consiliul Judeţean dar şi un  vot foarte important pe lista comună la europarlamentare. Ca şi vot la europarlamentare, pentru că avem listă comună, eu sper undeva la peste 60% la alegerile locale, îmi doresc să avem un număr de primari mai mare decât pe vremea domnului Ciolacu, care cel mai mult a obţinut 77 din 87 de primari, ca şi scor politic acum 4 ani am avut 57% deci îmi doresc să depăşim acest scor şi la nivel amical îmi doresc să îi batem pe colegii de la Olt care au fost pe primul loc acum patru ani. În cazul în care nu obţinem aceste scoruri am spus că ne vom pune mandatele pe masă şi colegii vor decide ce se va întâmpla”, a spus preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu care candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău.
La rândul său, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a spus că îşi doreşte ca PSD să obţină un scor politic bun dar şi că îşi doreşte ca judeţul Buzău să dea un preşedinte de ţară. Întrebat dacă există o decizie a premierului Marcel Ciolacu de a candida pentru funcţia de preşedinte, Neagu a spus că nu vorbeşte în numele lui Ciolacu, și că a spus ce şi-ar dori din punct de vedere personal.
„Nu ştiu dacă şi-a exprimat domnul Ciolacu vreo dorinţă, nu am vorbit în numele său. Este dorinţa mea şi cred că şi a organizaţiei judeţene. De ce e o dorinţă a mea, simplu, pentru că sunt buzoian şi domnia sa reprezintă judeţul dar bine poate fi o părere subiectivă. Eu voi face ce pot ca să obţinem un scor bun şi cred că aceasta este o dorinţă a multor buzoieni să dăm un preşedinte de ţară”, a spus Petre Emanoil Neagu.
La rândul său Lucian Romaşcanu a declarat că o decizie în acest sens ar putea fi luată doar după alegerile din 9 iunie.
„Noi nu ştim ce vom face decât după ce trece 9 iunie. Dacă lista comună funcţionează vom avea proiect comun până la capăt poate chiar şi candidat comun la Preşedinţie. Eu îmi doresc să funcţioneze pentru că nu este o deciziei uşor de acceptat de PSD în sudul şi estul ţării şi pentru PNL în vestul ţării. Dar interesul naţional e mai mare decât cel local şi chiar dacă pierdem pe liste comune un post de europarlamentar câştigăm stabilitate care este mai importantă cred eu”, a precizat Romaşcanu.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: