Lansarea din Florida a unei rachete Falcon 9 a companiei SpaceX, care urma să trimită în noaptea de sâmbătă spre duminică trei astronauţi americani şi un cosmonaut rus spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a fost amânată cu o zi din cauza condiţiilor meteorologice, informează AFP.
Prevăzută iniţial pentru sâmbătă la ora locală 23:16 (04:16 GMT, duminică) de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, lansarea a fost reprogramată pentru duminică la ora locală 22:53 (03:53 GMT, luni) din cauza unor „vânturi violente”, a anunţat compania SpaceX.
Acest zbor în spaţiu organizat în cadrul rotaţiei de rutină a echipajului de pe ISS fusese programat iniţial pe 22 februarie, dată la care a fost amânat pentru prima dată.
Capsula Dragon care transportă echipajul, plasată în vârful rachetei, a fost deja utilizată în cadrul a patru misiuni precedente cu echipaje umane.
Cei patru pasageri sunt membri ai Crew-8, cea de-a opta misiune de rotaţie de rutină asigurată de SpaceX pentru NASA începând din 2020.
„Pare aproape o rutină pentru un ochi neavizat, faptul că SpaceX trimite echipaje acolo sus, unele după altele”, a declarat într-o conferinţă de presă organizată în această săptămână administratorul NASA, Bill Nelson.
Americanul Michael Barratt este singurul astronaut din cadrul misiunii Crew-8 care a vizitat deja ISS. Acesta va fi cel de-al treilea sejur al său la bordul staţiei orbitale.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News