Skip to content
Politică

Laszlo Borbely, anunț-cheie: Parlamentul propune ca Strategia pentru Dezvoltare Durabilă să devină lege!

Laszlo Borbely, anunț-cheie: Parlamentul propune ca Strategia pentru Dezvoltare Durabilă să devină lege!

„Astăzi după amiază (luni – n.r.), în şedinţa aniversară a celor două Camere ale Parlamentului, vom adopta o declaraţie privind dezvoltarea durabilă. În această declaraţie sunt câteva linii directoare pentru ceea ce va urma pentru instituţiile din România. În mod concret, vom propune o reevaluare a Strategiei privind Dezvoltarea Durabilă care este aprobată din 2008 prin hotărâre de Guvern, în vigoare, dar trebuie reevaluată în urma deciziilor Naţiunilor Unite din septembrie, anul trecut, când s-a fixat agenda 2030 cu 17 ţinte privind dezvoltarea durabilă şi 169 de obiective”, a spus Borbely, la Palatul Parlamentului, la seminarul tematic privind oportunităţile şi provocările pe care le implică asumarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile, potrivit agerpres.ro.

El a adăugat că declaraţia care urmează să fie adoptată propune şi înfiinţarea unui comitet intersectorial, pe lângă Cabinetului prim-ministrului, care să pună în practică la nivelul diferitelor instituţii şi să cuantifice priorităţile.

„Va trebui probabil să vină Ministerul Mediului cu un raport în Parlament şi să ridicăm la rang de lege Strategia de Dezvoltare Durabilă”, a completat Laszlo Borbely.

El a precizat că acest comitet intersectorial trebuie să aibă cel mult 15-20 de membri care să aducă expertiza necesară şi să urmărească implementarea obiectivelor Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă de către instituţiile statului.

Potrivit lui Borbely, Parlamentul îşi va asuma transformarea strategiei în lege, iar toate partidele reprezentate în Legislativ sunt de acord cu acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *