Skip to content
Politică

Laura Voicu, dezvăluiri despre starea Alinei Bica: „Dacă îşi pune în cap să se omoare, se omoară”

Fosta şefă antimafie, Alina Bica, a fost transferată, joi, la Penitenciarul Târgşor. Vestea arestării în cel de-al treilea dosar a afectat-o psihic, iar fosta șefa DIICOT se gândeşte chiar să-şi pună capăt zilelor.

Laura Voicu, avocatul Alinei Bica, a vorbit despre starea Alinei Bica, mărturisind că încearcă să o ajute să meargă mai departe.

„Daca îşi pune în cap să se omoare, se omoară. Au terminat-o din punct de vedere profesional, uman. Asta probabil e ultima treaptă. Eu incerc sa o fac să înţeleagă că trebuie să lupte. Azi am vorbit cu doamna Bica înainte de a ajunge la Târgşor, a plecat la 11, a fost transferata într-o dubă cu două persoane dependente de heroină”, a declarat  Laura Voicu.

„Doamna Bica este un om întreg. Cu toate acestea a cedat. (…) Doamna Bica este un om prezumat nevinovat până la o condamnare definitivă. Până atunci, să te întorci a treia oară în arest, a doua oară într-o puşcărie este o cruce foarte greu de dus. (…)

A cedat din punct de vedere psihic. Este inuman ce i se întâmplă. Pe lângă tratamentele aplicate în cadrul detenţiei preventive, este noaptea minţii ce se întâmplă pentru doamna Bica cum nu înţeleg nici noi ca apărare. Mânâncă cât să supravieţuiască. (…) Situaţia este una dramatică. În acest moment nu acceptă nicio vizită din partea nimănui”, a mai declarat avocatul Alinei Bica, potrivit romaniatv.net.

Întrebată dacă fosta şefă DIICOT a slăbit, avocata acesteia a precizat că „Alina Bica a ajuns o umbră”.

Alina Bica a fost suspendată de CSM din funcţia de procuror, marţi, ca urmare a trimiterii în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica și fostul șef al ANAF Șerban Pop au fost trimiși în judecată de DNA, săptămâna trecută, într-un nou dosar, în care sunt acuzați că au luat mită pentru clasarea dosarului în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *