Laureata din acest an a premiului Nobel pentru Pace intră în greva foamei în ziua primirii distincţiei

Sursă foto: The times of Israel

Activista iraniană Narges Mohammadi, în prezent încarcerată în ţara sa, va începe o nouă grevă a foamei duminică, ziua în care va primi Premiul Nobel pentru Pace la Oslo, unde va fi reprezentată de copiii săi, a anunţat sâmbătă familia sa, potrivit AFP.

Mohammadi, care militează împotriva obligativităţii purtării hijabului şi a pedepsei cu moartea în Iran, va intra în greva foamei în solidaritate cu minoritatea religioasă Baha’i, doi dintre reprezentanţii acesteia aflându-se, de asemenea, în greva foamei, au declarat fratele şi soţul ei într-o conferinţă de presă în capitala norvegiană în ajunul ceremoniei Nobel.

Prin ziua aleasă pentru începerea grevei, aceea în care va primi premiul pentru pace, Mohammadi vrea să aducă în atenţia lumii această minoritate religioasă, cea mai mare din Iran. Comunitatea Baha’i fiind ţinta discriminării în multe domenii ale societăţii, potrivit reprezentanţilor săi.

Deţinută din 2021 în închisoarea Evin din Teheran şi cu o stare de sănătate fragilă, Narges Mohammadi a făcut deja o grevă a foamei de mai multe zile la începutul lunii noiembrie pentru a obţine dreptul de a fi transferată la spital fără a-şi acoperi capul.

Recompensată cu Premiul Nobel în octombrie pentru „lupta sa împotriva opresiunii femeilor din Iran şi pentru promovarea drepturilor omului şi a libertăţii pentru toţi”, ea a fost arestată şi condamnată în mod repetat în ultimele decenii.

Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel se desfăşoară anual la 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea lui Alfred Nobel, în timp ce laureaţii sunt anunţaţi în prima săptămână din octombrie.

Copiii adolescenţi ai laureatei iraniene a Premiului Nobel pentru Pace Narges Mohammadi, încarcerată, se tem că nu îşi vor mai întâlni niciodată mama, dar s-au declarat mândri de lupta acesteia pentru drepturile femeilor, în timp ce se pregătesc să accepte premiul în numele ei duminică, relatează Reuters.

Narges Mohammadi este una dintre principalele protagoniste ale revoltei „Femeie, viaţă, libertate” din Iran. Mişcarea, în cadrul căreia femeile şi-au dat jos vălul, şi-au tăiat părul şi au manifestat în stradă, a fost declanşată de moartea, anul trecut, a unei kurde iraniene de 22 de ani, Mahsa Amini, după ce a fost arestată la Teheran pentru că nu a respectat codul vestimentar islamic strict. Protestul a fost sever reprimat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: