Skip to content
Puterea Știrilor Video

Lavinia Craioveanu (PSD): Iohannis a călcat în picioare Constituția! E foarte clar că e un conflict de natură constituțională între președinte și Guvern

Invitată în studioul „Puterea Știrilor”, cu puțin timp înainte ca decizia CCR să devină publică, senatoarea PSD Lavinia Craioveanu a precizat că, în opinia sa, există un conflict de natură constituțională între președinte și Guvern.

Craioveanu a susținut și că președintele Klaus Iohannis „calcă în picioare Constituția României și blochează cu bună știință pentru mize electorale activitatea țării”.

„Este foarte clar că este un conflict de natură constituțională între președinte și Guvern, din moment ce nici măcar interimari nu avem. Avem ministere lăsate pur și simplu blocate. A fost o decizie luată de președintele Klaus Iohannis cu bună știință. De altfel, consilierul prezidențial care a susținut punctul de vedere al președintelui nu a avut niciun argument pentru această decizie.

Mai mult, a lăsat să se înțeleagă că președintele avea cunoștință de faptul că se creează un blocaj. De altfel, știți foarte bine că de fiecare dată când a refuzat să numească interimari sau miniștri, președintele nu a motivat această decizie, deși era obligat să o facă. Faptul că a călcat în picioare Constituția României și că blochează cu bună știință pentru mize electorale activitatea țării până la urmă, pentru mine este un lucru foarte trist și îngrijorător. Țara trebuie să fie guvernată. Sunt decizii care trebuie să fie luate, documente pe care acești miniștri ar trebui să le semneze în numele țării, salarii de plătit. Știți bine că premierul a trebuit să găsească soluții astfel încât oamenii să își primească salariile la timp”, a declarat senatorul PSD Lavinia Craioveanu la Puterea Știrilor.

Curtea Constituțională a admis sesizarea Guvernului care a reclamat un conflict juridic de natură constituțională după refuzul președintelui Klaus Iohannis de a numi miniștrii interimari propuși de premierul Viorica Dăncilă, după plecarea ALDE de la guvernare, potrivit unor surse din instituție.

Potrivit CCR, revocarea și stabilirea interimarilor este atributul premierului, iar președintele trebuia să semneze decretele în acest sens.

De asemenea, Curtea a decis că președintele era obligat să semneze decretul de revocare a Anei Birchall de la Justiție, dar nu era obligat să numească un ministru plin în locul ei, pentru care era propusă Dana Gârbovan.

Amintim că sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională a fost înregistrată la CCR în 5 septembrie, iar părţile – Executiv şi Preşedinţie – au avut ca termen de transmitere a punctelor de vedere data de 11 septembrie. Miniştrii ALDE Viorel Ilie, Graţiela Gavrilescu şi Anton Anton au demisionat în 27 august, în urma deciziei lui Călin Popescu Tăriceanu de a scoate ALDE de la guvernare.

Ramona Mănescu a rămas, însă, la Ministerul de Externe.

Klaus Iohannis a anunțat că respinge cele trei propuneri de miniștri interimari făcute de premierul Viorica Dăncilă, respectiv Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la relația cu Parlamentul, iar Guvernul s-a adresat Curții Constituționale.

De altfel, președintele Iohannis a refuzat toate propunerile de remaniere ale Vioricăi Dăncilă. „Este absolut incalificabil modul în care candidatul Iohannis se foloseşte de tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale pentru a-şi lansa mesajele de campanie. Miercurea trecută refuza nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui. Domnul preşedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (…) Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict juridic cu şeful statului”, susţinea premierul Viorica Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *