Skip to content
Juridic Politică

Lazăr trece la fapte în cazul OUG-ului: Nu poți lăsa un act normativ care este suspect de neconstituționalitate să funcționeze

Inquam Photos / Adriana Neagoe
Procurorul general, Augustin Lazăr, a anunțat vineri la RFI că luni va face demersurile de contestare la Curtea Constituțională a ordonanței care modifică legile justiției și care a scos astăzi în stradă sute de magistrați, în București și în mai multe orașe din țară. De asemenea, acesta a spus că săptămâna viitoare va tranșa săptămâna viitoare cine are competențe în dosarul Tel Drum, DNA sau secția specială recent înființată de PSD-ALDE, la care a ajuns astăzi o copie a dosarului Tel Drum.
”Suntem într-un stat de drept și nu poți lăsa un act normativ care este suspect de neconstituționalitate să funcționeze așa până când blochează justiția. Ministerul Public face o analiză foarte atentă a dispozițiilor legale suspecte de neconstituționalitate. În cursul zilelor următoare, probabil luni, vom sesiza instituțiile care au abilitatea de a sesiza Curtea Constituțională a României, fie cu conflict de natură constituțională, fie cu verificarea caracterului textului ordonanței, dacă are un caracter constituțional sau nu”, a spus Lazăr, citat de Hotnews.
Potrivit acestuia, ”magistrații nu pot să înțeleagă cum se pot modifica de la o zi la alta legile justiției în maniera în care să fie produse astfel de situații care să ducă la un blocaj al activității ministerului public”.
De asemenea, întrebat cine are competență în Dosarul Tel Drum, DNA sau Secția specială de pentru investigarea infracțiunilor din justiție, Lazăr a spus că săptămâna viitoare vom avea răspunsul.
”A fost declanșat un conflict pozitiv de competență care este în curs de analiză în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte. Probabil săptămâna viitoare vom avea o soluție referitor la cine are competența să instrumenteze acest dosar”, a spus Lazăr.
În ceea ce privește Secția de investigare a infracțiunilor din justiție, procurorul general a spus că o astfel de direcție ”nu poate exista în afara Ministerului Public decât sub controlul Procurorului General, care trebuie să-l exercite conform legii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *