Skip to content
Opinii & Analize

Lecție de istorie: “Monstruoasa Coaliție” nu a fost chiar așa de rea

Cabinetul condus de Nicolae Ciucă a primit ieri votul de încredere necesar din partea Parlamentului și, după aproape 3 luni în care a activat un guvern interimar, România are un cabinet cu puteri depline. Așa cum era de așteptat, opoziția nu a ratat ocazia să critice nou formata alianță PSD – PNL – UDMR. Unii lideri USR, precum Stelian Ion au trasat o paralelă între actuala coaliție politică și “Monstruoasa Coaliție” care l-a răsturnat pe Alexandru Ioan Cuza de la putere în urmă cu peste 150 de ani. O parte din presă a preluat sintagma într-un mod ad-hoc. Ceea ce au pierdut însă din vedere aceștia e că “Monstruoasa Coaliție” la care făceau referire nu a fost chiar atât de rea pe cât indică numele.

Pentru a le împrospăta memoria acestora, merită amintit că “Monstruoasa Coaliție” a reprezentat o alianță a liberalilor și conservatorilor care doreau înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza de la putere. Liderii acesteia erau oameni politici precum C.A Rosetti, Ion C. Brătianu, Lascăr Catargiu, Ion Ghica, Nicolae Golescu sau Petre Mavrogheni. Altfel spus, crema politică de la vremea respectivă. Ceea ce voiau să evite liderii “Monstruoasei Coaliții” era instaurarea unei dictaturi persoanele în Principate, lucru spre care Alexandru Ioan Cuza începea să se îndrepte în ultimii ani de domnie. Au existat mai multe momente-cheie care au dus la coagularea unei alianțe împotriva lui Cuza. Unul dintre cele mai însemnate fiind lovitura de stat, orchestrată de Cuza la 2 mai 1864, atunci când domnitorul a decis să dizolve Adunarea Legiuitoare, un fel de Parlament timpuriu. Evacuarea deputaţilor, cu armata, a însemnat pentru liderii partidelor politice de la acea vreme, un indiciu clar al încercării impunerii unei dictaturi cuziste. De altfel, aceste convingeri au fost şi întărite de Statul Dezvolător al Convenţiei de la Paris, un soi de constituţie promulgată de Cuza care întărea puterea domnitorului în faţa adunării legislative. Ridicarea unei noi camarile scandaloase condusă de amanta lui Cuza, dar şi starea precară a finanţelor au grăbit înlăturarea domnitorului. Aceeași “Monstruoasă Coaliție” avea să-l aducă foarte repede, în 1866, pe tronul Principatelor pe Carol I, evitând astfel ruperea unirii dintre Moldova și Țara Românească, instaurând practic una dintre cele mai lungi și mai prospere perioade din istoria românilor.

Așadar, cei care încearcă să denigreze coaliția PSD – PNL – UDMR, fac o neinspirată trimitere la “Monstruoasa coaliție” din secolul al XIX-lea. Actuala coaliție PSD – PNL – UDMR nu se va putea compara din punct de vedere al performanțelor și importanței istorice cu alianța liberalilor și conservatorilor din preajma anului 1866. Totuși, orice observator politic imparțial trebuie să se ferească să analizeze performanțele unei coaliții politice a priori. Doar timpul ne va spune dacă actuala coaliție își va îndeplini promisiunile sau nu. La fel de important este să ieșim din paradigma “dușmanilor permanenți”. PNL, PSD și UDMR nu sunt partide anti-sistem (precum AUR de pildă) și au evoluat împreună pe scena politică în ultimii 30 de ani. Deși există diferite grade de populism în interiorul acestor trei formațiuni – lucru valabil pentru toate formațiunile politice din România – toate trei recunosc că democrația este “singurul joc din oraș” (the only game in town – expresia aparține specialiștilor în știința politică  Juan J. Linz și Alfred Stepan). Asta înseamnă că, în practică, toate cele trei formațiuni politice au învățat și recunosc regulile democrației și nu încearcă să le altereze. Coalițiile politice nu trebuie criticate după forma lor, ci după gradul în care respectă regulile jocului democratic și își respectă promisiunile. Or, din acest punct de vedere, încă nu am ajuns acolo. În plus, cele trei formațiuni, ca și restul formațiunilor politice prezente în Parlament, nu au primit din partea alegătorilor un mandat imperativ. Mandatul pe care l-au primit este unul reprezentativ, ceea ce înseamnă în practică un lucru foarte simplu: politicienii au libertatea de a face propriile alegeri, iar electoratul are libertatea de a-i concedia la viitoarele alegeri, dacă consideră că trebuie să o facă.

Peste tot în democrațiile consolidate există momente în care partizanatul politic este lăsat deoparte pentru a lucra în interes public. Lucrul acesta este poate cel mai bine sesizat peste Ocean, acolo unde de multe ori republicanii și democrații lasă deoparte logica partizană pentru a lucra în interes public. Partidele politice sunt doar competitori pentru câștigarea puterii, nu inamici existențiali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *