Legăturile lui Simion cu Rusia, în avantajul lui Ciolacu

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Între Ciolacu și Simion s-a sudat o relație specială, în ciuda dezmințirilor venite din partea celor doi. Și asta pentru că premierul, în virtutea poziției sale înalte din România, a ajuns în posesia unor informații compromițătoare la adresa liderului AUR. Cu alte cuvinte, Ciolacu l-ar avea la mână pe Simion. Dar pare că situația este în avantajul amândorura.

Despre ce este vorba? Premierul Ciolacu i-ar fi cerut lui Zelenschi și ar fi primit dovezi privind legăturile președintelui AUR cu serviciile secrete rusești. Acest lucru, în condițiile în care Kievul i-a prelungit interdicția lui Simion de a pătrunde pe teritoriul Ucrainei. Este un dosar secret al serviciilor ucrainiene, potrivit căruia ar exista filmări  cu liderul AUR, ”la braț”, în Cernăuți, cu agentul FSB, responsabil cu informații pe zona Republica Moldova-Ucraina.

Kievul ar fi oferit aceste dovezi ale legăturilor lui Simion cu FSB nu numai Bucureștiului, ci și grupului ECR, conservatori și reformiști, din Parlamentul European. Potrivit surselor noastre, ambasadorul Ucrainei la Bruxelles, ar fi furnizat aceste informații, la cererea liderilor ECR, știut fiind faptul că AUR a aderat la acest grup parlamentar european, care a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia.

Ciolacu știe foarte bine cu cine are de-a face, dar profită electoral de situație. Liderul PSD are tot interesul să-l ducă pe Simion în turul doi, de aceea, îi manevrează toate mișcările, în urma unui posibil șantaj cu dosarul compromițător. Liderului AUR îi convine această poziție, mai ales că, pe această cale, amenință poziție candidatului PNL, Nicolae Ciucă, tocmai pe gustul lui Ciolacu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: