Lege dură pentru șoferi. Sunt vizați cei care au mașini mai vechi de 15 ani

masini
Sursă foto: Alex Nicodim

Șoferii din întreaga Uniune Europeană ar putea fi loviți de o lege dură. Aceasta vizează mașinile mai vechi de 15 ani.

Într-un pas hotărât către o Europă mai verde, Uniunea Europeană pregătește terenul pentru o lege severă ce vizează eliminarea treptată a mașinilor cu motoare cu ardere internă, recunoscute ca fiind printre cele mai poluante. Propunerea, parte a programului ambițios „Fit for 55”, se concentrează pe reducerea emisiilor de carbon și are consecințe semnificative asupra șoferilor cu mașini vechi de peste 15 ani.

Potrivit noilor reguli, mașinile care au trecut pragul celor 15 ani de vechime vor primi interzis la reparații. Această măsură drastică, aflată încă în stadiul de discuții la nivelul Uniunii Europene, introduce conceptul de „vehicul rezidual”. Astfel, autovehiculele cu defecțiuni majore la motor, frâne sau direcție vor intra în această categorie și nu vor mai putea beneficia de reparații, fiind condamnate la retragerea pentru casare.

Această măsură ar urma să devină obligatorie în toată România. Programul „Fit for 55”, își propune să elimine emisiile directe din transporturi până în 2050. Cu toate acestea, realitatea prezintă provocări semnificative, iar șoferii se confruntă cu dificultăți financiare în achiziționarea de vehicule care să respecte noile standarde impuse de UE.

Interzicerea mașinilor noi cu motoare cu combustie în 2035 este unul dintre pașii importanți în această direcție, dar trebuie să fie adoptată cu atenție pentru a evita impactul negativ asupra populației.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL