Lege votată în Parlament. Câștigurile criptomonede vor fi scutite de impozitul pe venit de 10% pe o perioadă limitată

Sursa foto: facebook

Românii care au câștiguri din tranzactii cu monede virtuale vor scăpa de impozitarea lor.

Legea, votată de Parlament, care mai trebuie să fie și promulgată de președinte, va fi aplicată pe o perioadă limitată de timp, până în iulie anul 2025 și vine în contextul în care statul are acum în derulare și o amnistie fiscală pentru populație și firme.

Specialiștii spun că măsura ar putea aduce bani la buget, dacă banii din criptomonede vor fi folosiți ulterior în economie.

Câștigurile din criptomonede vor fi scutite de impozitul pe venit de 10%, pe o perioadă limitată, până la 31 iulie 2025 inclusiv, potrivit unui amendament la legea amnistiei, votat în Parlament.

Scutirea se referă la persoanele fizice, „pentru veniturile rezultate din diferența dintre veniturile din investiția în monedele virtuale cumpărate în scopul revânzării și veniturile încasate în monede virtuale”

Conform inițiatorului, măsura ar face ca investitorii în criptomonede să-și transfere banii câștigați în mediul virtual în băncile clasice și ar crește transparența acestui sector.

Estimările specialiștilor arată că zeci de mii sau chiar sute de mii de români ar avea conturi deschise pe diferite platforme de criptomonede, unde s-ar tranzactiona miliarde de dolari.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: