Skip to content
Politică

Legea bugetului de stat pe 2021, aprobată de plenul reunit în forma iniţiată de Guvern

Facebook
" "

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat marţi proiectul legii bugetului de stat pe 2021, în forma iniţiată de Guvern, nefiind adoptate amendamente. S-au înregistrat 234 de voturi „pentru” şi 170 de voturi „împotrivă”. Premierul Florin Cîţu a precizat că bugetul pe acest an demontează minciunile celor de la PSD.

Bugetul demontează minciunile socialiştilot de la PSD. Au spus tot, în afară de adevăratul motiv: că au fost tăiaţi de la buget şi nu pot să mai fure. Acesta a fost singurul argument. În rest vor ţipa tot anul. În rest minciuni, minciuni şi iar minciuni”, a declarat şeful Executivului în plenul reunit de marţi.

" "

Un număr de 3.523 de amendamente depuse la proiectul bugetului de stat pe 2021 şi 3 la proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat au fost respinse de Comisiile de buget-finanţe.

Proiectul de buget a trecut în forma prezentată de Guvern. Nu au fost adoptate amendamente. Bugetul de stat e stabilit la venituri în sumă de 173.700 miliarde lei, iar la cheltuieli 326.407 miliarde lei credite de angajament şi 261.050 miliarde lei credite bugetare, iar deficitul este de 87.349 miliarde lei.

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în 2021, în condiţiile unor venituri care reprezintă 32,67% din PIB, echivalentul a 364.907 miliarde lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, însemnând 444907 miliarde lei. Creşterea economică este estimată la 4,31% prevăzută pentru acest an.

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *