Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, în ceea ce privește Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Asta după ce PSD a depus la Camera Deputaților un amendament pentru legea deja intrată în vigoare, prin care primarii care eliberează administratorilor sălilor de jocuri de noroc adeverinţe false, care atestă că localitatea ar avea mai mult de 15.000 de locuitori, pentru ca acestea din urmă să poată funcţiona, să fie pedepsiţi cu închisoarea.
Aceeaşi pedeapsă ar urma să primească şi patronii care acceptă să funcţioneze pe baza acestor adeverinţe false.
Judecătorii ÎCCJ au sesizat CCR pentru că legea ar fi neclară și ar încălca principiul bicameralismului. Asta pentru că, inițial, iniţiativa legislativă viza modificarea articolului 335 din Codul penal privind conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi a fost respinsă de Senat. Apoi, la Camera Deputaţilor, au fost introduse două noi articole, respectiv “nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc” şi “tulburarea folosinţei locuinţei”, care au fost adoptate.
Articolul 348 indice 1, privind „nerespectarea obligațiilor din domeniul jocurilor de noroc” prevede că:
„Desfășurarea activității cu mijloace de joc de tip slot-machine fără adeverință, eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spațiul propus, care atestă amplasarea spațiului într-o localitate cu o populație mai mare de 15000 de locuitori, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Eliberarea de către primărie a adeverinței ce atestă numărul de locuitori cu nerespectarea datelor furnizate de Institutul Național de Statistică rezultate din ultimul recensământ al populației și locuințelor, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”, potrivit formei finale adopatate de Camera Deputaţilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News