Skip to content
Politică

Legea Dragnea anti-defăimare. Pe cine dă vina PSD pentru textul propunerii legislative

Pe cine dă vina Partidul Social Democrat (PSD) pentru textul proiectului legii împotriva defăimării sociale iniţiate de către Liviu Dragnea.

Într-un comunicat trimis, vineri, PSnews.ro, PSD aminteşte că, în şedinţa Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor din data de 09.02.2016 ,a fost discutată, pe articole şi amendament cu amendament, şi adoptată în integralitatea ei, Legea privind asigurarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, iniţiată de Dragnea.

„Amendamentul iniţiatorului, aflat la punctul c) al articolului 1, definea grupul social ca fiind “categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV /SIDA”.

Acest amendament, care prevedea eliminarea din varianta iniţială a legii a sintagmelor “apartenenţa politică” şi “avere “, a fost adoptat în integralitate de Comisia Juridică. De asemenea, acest amendament a fost acceptat şi de Consiliul Legislativ, în avizul pe care l-a transmis Comisiei Juridice.

Dintr-o eroare repetată şi inexplicabilă a personalului administrativ din cadrul Comisiei Juridice, pe documentele de lucru ale Comisiei şi pe site-ul Camerei Deputaţilor a apărut o variantă a amendamentului care conţinea formularea “avere”.

Această situaţie este în totală contradicţie cu documentele ataşate Proiectului Legislativ, aşa cum se desprinde în mod evident din stenograma şedinţei şi din notele marginale care explică motivarea  amendamentului.

În aceste condiţii, pentru clarificarea situaţiei şi stoparea acuzaţiilor nefondate apărute în ultimele zile în spaţiul public, această eroare materială va fi îndreptată, conform procedurilor parlamentare, în şedinţa de plen în care va fi discutată legea pe articole.

Concret, conducerea Comisiei Juridice îşi va asuma în plenul Camerei Deputaţilor aceste erori materiale şi va susţine corectarea lor.

În acelaşi timp, considerăm că se impune de urgenţă o anchetă administrativă, pentru a identifica persoanele care se fac responsabile de aceste greşeli inadmisibile şi pentru a preîntâmpina alte asemenea incidente.

Luni, 15 februarie 2016, vom introduce o solicitare fermă în acest sens”, se mai arată în comunicatul semnat de deputaţii Ciprian Nica şi Daniel Florea, vicepreşedinte, respectiv membru al Comisiei juridice din Cameră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *