Legea pensiilor: Câți bani iei în plus dacă ai studii superioare

Bani
Sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Legea pensiilor. Câți bani iei în plus la pensie dacă ai făcut facultatea și masteratul? O prevedere din noua lege a pensiilor adaugă la anii contributivi punctele de stabilitate şi punctele de necontributivitate.

Studiile de masterat vor fi luate în considerare, la stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei de stat, conform prevederilor din noua lege a pensiilor, publicată recent în Monitorul Oficial.

Legea pensiilor. Câți bani iei în plus la pensie

În prezent, acest lucru este posibil numai pentru studiile de licență și cele de doctorat. Acum, apar noi puncte în plus, care pot fi luate în calcul.

Legea 360/2023 va înlocui în nouă luni actuala Lege a pensiilor, nr. 263/2010.

Printre altele, actul prevede că studiile de masterat vor fi luate în considerare, la stabilirea stagiului de cotizare, pentru obținerea pensiei în sistemul public.

Condiția de bază este ca, în urma acestor studii (la zi / cu frecvență), să se obțină o diplomă de licenţă, la finalizarea studiilor.

Formula de calcul pentru calcularea pensiilor este următoarea: VPR x Numărul total de puncte. Număr total de puncte reprezintă suma dintre punctele de contributivitate, punctele de stabilitate şi punctele pentru perioadele asimilate şi necontributive.

Punctele de necontributivitate reprezintă anii petrecuți în Armată, șomaj sau Facultate şi sunt asimilate la 0,25 puncte pentru fiecare an de acest tip.

Punctele de contributivitate sunt anii în care ai contribuit efectiv la sistemul de pensii. Ai contribuit 35 de ani, primești 35 de puncte. Ai contribuit 30 de ani, primești 30 de puncte.

Punctele de stabilitate sunt cele pe care le iei în plus, pentru că ai rămas în câmpul muncii peste cei 25 de ani – necesarul minim de vechime în muncă. Un punct de contributivitate valorează în prezent 81 de lei.

Aşadar, pentru 25 de ani în muncă, ai o pensie de 2.025 de lei. Dacă ai făcut armată la Trupă (adică stagiu militar complet, care era de un an şi patru luni), se mai adaugă încă 1,25 puncte, adică alţi 101 lei. Total: 2.126 de lei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: