Skip to content
Politică

Legile lui Zamfir, amânate. Piperea le dă speranțe debitorilor și demontează un mit despre Dragnea și Isărescu EXCLUSIV

avocatura.com

Avocatul Gheorghe Piperea a acordat vineri o declarație pentru PSnews.ro, în care le-a transmis debitorilor că încă există speranțe, chiar dacă dezbaterea și votul pe proiectele de legi ale senatorului ALDE Daniel Zamfir au fost amânate de către Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu pentru sesiunea din toamnă.

Amintim că inițial Zamfir anunțase că ar fi obținut promisiunea de la Dragnea și Tăriceanu că respectivele inițiative de act normativ ar fi urmat să fie dezbătute și votate în această sesiune extraordinară din iulie, însă parlamentarul de Brașov a fost amânat deja de două ori.

La rândul lui, deși a deplâns faptul că unii debitori deja s-au blazat, pierzându-și orice nădejde, Gheorghe Piperea a precizat că există timp și la toamnă, cu atât mai mult cu cât cam în aceeași perioadă va sosi de la Curtea Constituțională a României (CCR) verdictul privind constituționalitatea proiectelor de legi. Mai mult: fostul judecător i-a îndemnat pe oameni să insiste pe lângă fiecare parlamentar în parte din circumscripția lor, pentru ca aceștia să-i voteze legile lui Daniel Cătălin Zamfir.

În același context, avocatul a dat ca exemplu Croația, unde debitorii în CHF au repurtat o victorie definitivă în justiție împotriva a opt bănci, caz despre care PSnews.ro a scris deja. Aici, juristul a subliniat că speța a fost soluționată având ca jurisprudență cauza Ruxandra Paula Andriciuc, pe care Piperea însuși a câștigat-o la CJUE.

DETALII AICI: Victorie istorică în justiție pentru debitorii în CHF: 8 bănci îngenuncheate

„Oficial, legile au fost puse marți pe ordinea de zi. Din nefericire însă, s-a renunțat la dezbaterea lor, pentru că s-a considerat că a fost suficient de multă tensiune și muncă pe Codul Penal și pe legea cu gazele offshore. Nu sunt foarte fericit pentru situația în care s-a ajuns; dimpotrivă: sunt într-un fel imunizat față de lucrurile astea, pentru că întotdeauna s-au găsit chestiuni mai prioritare decât cele care îi privesc pe oamenii de rând. Sunt milioane de persoane în situația aceasta. Nu uitați că am stat pe loc și cu Legea dării în plată aproape un an și jumătate. Au fost tot felul de dispute – ceea ce îmseamnă că dintr-un anumit punct de vedere sunt oarecum imunizat.

Problema care se pune nu este ce sentimente sau emoții am eu (că sunt dezamăgit, supărat, am acceptat situația etc); important este că destinatarii acestei legi chiar își făcuseră niște așteptări. Iar în momentul de față este o destul de mare dezamăgire. E adevărat: lumea se află în concediu – e mai puțină agitație decât pot eu să văd pe Facebook. Problema nici nu este atât de suculentă precum cea despre așa-zisa independență a justiției.

Oamenii sunt extrem de dezamăgiți și de aceea nu prea mai au nici măcar energie să protesteze. Am văzut – spre exemplu – zilele trecute o știre absolut fulminantă, dar la care lumea nu prea a reacționat. E vorba despre un proces colectiv pe care asociația de protecție a consumatorilor din Croația l-a câștigat definitiv în fața tribunalului lor comercial. Este vorba de 8 bănci date în judecată pentru credite în franci elvețieni. Au câștigat definitiv și irevocabil. Cele 100.000 de persoane vizate urmează să primească niște miliarde de euro înapoi. Iar principalul argument cu care s-a câștigat a fost clauza Andriciuc, pe care am câștigat-o eu la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dar care n-a avut niciun efect în România. Iată însă că are efect maxim în Croația! Iar Croația se întâmplă și în finala Campionatului Mondial. Dar asta zic: lumea n-a reacționat. I-am și întrebat de ce tac, iar oamenii mi-au spus că sunt obosiți, blazați, nu mai au niciun fel de motivație. Iată ce se poate întâmpla în momentul în care înșeli așteptările oamenilor!

În ceea ce-l privește pe domnul Zamfir, nimeni nu cred că are să-i reproșeze absolut nimic, pentru că dacă nici el nu a făcut eforturi (unele chiar incredibile)!… În schimb, în ceea ce privește coaliția: da, ar putea să fie o sumedenie de semne de întrebare. Nu înseamnă neapărat că se vor bascula voturi către PNL și USR (să fim serioși: ei au vituperat continuu împotriva acestor legi), dar oamenii sunt încă o dată dezamăgiți – nu au motivație să participe la viața cetății, exercitându-și dreptul de vot.

Totuși, din perspectiva viitorului apropiat, eu cred că nu trebuie să fim atât de pesimiști. Până la urmă, septembrie este acum, într-o lună și jumătate. Dacă oamenii vor trece peste starea de blazare în care se află în momentul de față și vor bombarda pur și simplu politicienii cu mesaje că vor să treacă aceste legi, dacă oamenii se vor duce la fiecare parlamentar în parte din circumscripțiile lor și le vor cere să voteze aceste legi, eu cred că pachetul va trece repede prin Parlament – asta bineînțeles dacă nu se mai găsește vreun pretext pentru modificarea Codului Penal sau a celui de Procedură Penală.

Deocamdată însă, o astfel de motivație nu există – cel puțin nu până la sfârșitul lui octombrie, pentru că de-abia atunci probabil că vom avea o soluție în ceea ce privește atacul la Curtea Constituțională. Până atunci, probabil că o să ne vedem și noi de viața noastră. Eu am discutat cu domnul Zamfir: prin octombrie, tocmai profitând de această oportunitate, se va insista pentru ca aceste proiecte  de legi să fie trecute mai repede prin Parlament, tocmai pentru că trebuie să ne pregătim pentru un refuz al promulgării din partea președintelui (precum știți: tot ce vine dinspre coaliție este refuzat) și apoi un atac la Curtea Constituțională din partea marilor corifei politici ai liberalismului – mă refer la domnii Ludovic Orban și Dan Barna”, a detaliat Piperea.

Pe de altă parte, întrebat dacă amânarea în Parlament a inițiativelor lui Daniel Zamfir ar putea avea drept cauză aparenta pace încheiată între președintele PSD, Liviu Dragnea, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Gheorghe Piperea a negat vehement ipoteza unei asemenea păci. În acest sens, profesorul universitar a dat drept contraexemple ROBOR-ul și inflația, care au continuat să crească.

Totodată, juristul a profitat de ocazie ca să îl critice pe guvernantul băncii centrale pentru dubla măsură legată de Programul Prima Casă.

„Nici vorbă de așa ceva! Eu cred că mai degrabă în cazul domnului Dragnea a fost o chestiune de prioritizare. Cu un pic de cinism din partea domniei sale, a zis: e mai bine să trecem prin Parlament legile care mă interesează și unde sunt vioara întâi decât aceste legi unde vioara întâi e Dan Zamfir. Vi s-a părut că a făcut o pace Isărescu cu Dragnea? Să fim serioși! Dimpotrivă: după ce și-au zâmbit cu rictusuri pe față, s-a văzut foarte clar că inflația și ROBOR-ul s-au dus unde s-au dus. Și nu pentru că sunt niște fenomene naturale, ci pentru că domnul Isărescu a dorit să se întâmple aceste lucruri. Adică să fim serioși: când Isărescu folosește cifre, cifrele acelea se transformă imediat în realitate – nu sunt păreri sau estimări. Cifrele relative la ROBOR, inflație șamd pronunțate de domnul Isărescu sunt pur și simplu invitații adresate comercianților sau bancherilor, să ridice prețurile, respectiv dobânzile.

Și a făcut aceste lucru! A comis tot felul de atacuri la adresa politicii guvernamentale. A spus că inflația nu este de la el, ci de la politica guvernamentală și fiscală… A avut chiar tupeul incredibil să spună despre Programul Prima Casă că este risc sistemic – program pe care l-a susținut pur și simplu cu arma-n mână prin 2015-2016. Spunea că dacă trece Legea dării în plată, se omoară Programul Prima Casă, iar acum spune că este risc sistemic. Dubla asta măsură este foarte interesantă: Legea dării în plată nu trebuia să treacă, pentru că omora Prima Casă. Dar când vine domnul Isărescu și spune că trebuie omorât Programul Prima Casă, toată lumea aplaudă. Exact la fel se întâmplă cu plafonarea asta a dobânzilor. Banca Națională a României și unii reprezentanți ai bancherilor spun în felul următor: câtă vreme plafonarea costului creditului este propusă de Piperea și Dan Zamfir, e nasol de tot – este risc sistemic. Dar când Banca Națională spune că plafonarea e OK ca principiu, dar trebuie să folosim alte cifre, nu mai este risc sistemic! Eu am observat această disonanță cognitivă.

Ca să închei: nu e nicio pace între Dragnea și Isărescu. Nici măcar n-a lăsat vreunul dintre ei să se înțeleagă acest lucru – cu atât mai puțin Dragnea, care n-are niciun motiv să considere că este în aceeași echipă cu Isărescu. Ca să nu mai vorbim de faptul că domnul Teodorovici zilele trecute a emis o idee foarte interesantă, pe care eu o susțin de luni de zile și care nu cred că ar fi fost lansată pe piață dacă nu era de acord Dragnea: este vorba despre finanțarea statului prin emisiune de titluri de stat – lucru care bineînțeles că aduce în sfârșit băncile în postura de a concura, de a avea un concurent, în persoana statului român. Deci vi se pare dumneavoastră că e pace între cei doi, dar nici vorbă!” a conchis Piperea.

1 comentariu la “Legile lui Zamfir, amânate. Piperea le dă speranțe debitorilor și demontează un mit despre Dragnea și Isărescu EXCLUSIV

  1. https://www.profit.ro/stiri/justitia-din-croatia-decide-in-favoarea-debitorilor-cu-credite-in-franci-elvetieni-debitorii-din-romania-au-obtinut-conversia-doar-in-procese-mai-mici-18238534

    Oare nu vorbim de inalta tradare fata de cetatenii romani privind modul de judecata al judecatorilor din Romania.
    Directiva europeana priveste toate statele membre nu numai Croatia motiv pentru care la noi de ce se gandeste pe invers. Cu ce sunt mai deosebiti judecatorii din Croatia …. sa intelegem ca au sange in instalatie dl. Piperea si nu pun botul la BNR-ul lor …….. este mai mult decat evident ca aceste contracte numai corespund din niciun punct de vedere cu vointa clientilor de la data acordarii ….. nu aveau informatia de ce urma sa se intample.
    Dl. Piperea stiti ca sunt banci neseimtite precum Banca Romaneasca care pe langa faptul ca nu au venit cu nicio propunere de discount fata de clienti practica la incasarea ratellor de credit un curs cu mult mai mare fata de cursul CHF afisat de BNR tocmai pentru a incasa cat mai mult profit. Pana unde poate sa mearga nesimtirea …. cat poti sa fii de ….. chiar nu exista niciun Dumnezeu pentru astia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *