Medicii legiști critică ordonanța antidrog și susțin că documentul are multe prevederi imposibil de aplicat. În plus, spun medicii legiști, ordonanța lasă loc de interpretări și abuzuri.
Un punct de vedere în acest sens a fost transmis de Consiliul superior de medicină legală. Instituția susține că nu este de acord cu o serie de prevederi care, în opinia sa, aduc atingere prestigiului instituției medico-legale, al sistemului de probațiune judiciară dar și al unor drepturi fundamentale, constituționale.
Legiștii spun că dacă se dorește introducerea obligativității unei evaluări psihologice în vederea obținerii/redobândirii carnetului auto, acest lucru se poate face fără a implica medicii, indiferent de specialitate.
Ei precizează că medici nu au competența de a evalua capacitățile psihologice de a conduce autovehicule, acesta putând fi, cel mult, atributul psihologilor, al medicilor psihiatri, care au competența de a evalua capacitatea psihică a unei persoane, sau al comisiilor medico-legale psihiatrice, care au atribuții în stabilirea prezenței competenței psihice și a discernământului.
În ceea ce privește articolul care prevede obligativitatea șoferilor de a se supune alcooltest sau drugtest la solicitarea polițistului rutier, legiștii spun că poate duce la abuzuri deoarece nu sunt stabilite explicit situațiile în care polițistul poate (fără a fi obligat) să solicite testarea.
Ei spun că este mai utilă concentrarea pe creșterea capacității de analiză toxicologică în cadrul rețelei medico-legale.
„În momentul de față există mai multe instituții de medicină legală care pot realiza analize toxicologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive la persoana în viață, infrastructura necesară (care este în curs de modernizare), personal de specialitate și mai ales metodologii de lucru care să permită o valoare probatorie în justiție a acestor analize.
Menționăm că analizele toxicologice la care facem referire sunt cele cantitative (care detectează atât substanța activă, cât și metaboliții acesteia, inclusiv concentrațiile lor), și nu calitative (care detectează doar substanța).
Determinările cantitative sunt cele care pot fi utilizate, ulterior, pentru identificarea consecințelor clinice ale consumului de substanțe psihoactive, inclusiv asupra capacității de a conduce autovehicule.
Determinările calitative, în condițiile în care testele au valori cut-off extrem de mici, pot identifica substanțe aflate în cantități infinitezimale, care nu sunt utile pentru evidențierea stării de influență și (nu rareori) pot da reacții pozitive în situații în care nu a existat efectiv un consum de substanțe psihoactive.
Trebuie menționat că, datorită sensibilității extrem de mari a probelor analitice actuale, pot fi detectate substanțe psihoactive la niveluri mult sub cele care pot duce la efecte clinice, putând fi detectate inclusiv substanțe care apar în corp prin mecanism pasiv (de exemplu, inhalarea de fum de marijuana de la o altă persoană, care consumă substanța respectivă poate pozitiva un test rapid sau un test pe sânge pentru cannabis/metaboliți).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News